FotografieCluj.BlogSpot.RO

joi, 16 octombrie 2014

Comedy Cluj 2014. The Soviet - proiectii de film intr-o locatie amintindu-ne de Epoca de Aur

Pe lângă deja tradiționalele proiecții din cinematografe și de la Casa TIFF, ediția de anul acesta a Comedy Cluj ne aduce și o serie de proiecții în două cafenele din zona Pieței Muzeului, The Soviet și Charlie, precum și la Universitatea Sapientia.

Astfel, într-o manieră ce amintește de spectacolele de stand-up comedy, în care actorul își desfășoară numărul în fața publicului așezat la mesele unui club, publicul clujean se poate amuza urmărind un film bun, savurând în același timp băutura preferată, așezat nu într-un fotoliu de cinema, ci la masa unui local.

Și, pe nesimțite, vom vedea că urmărirea filmului nu se mai limitează la a sta pasivi în întunericul sălii de cinema, ci vom trăi mai puternic senzația de a ne amuza împreună cu prietenii pe care-i avem alături la masă. Dacă o vorbă din bătrâni spune că râsul e contagios, ce e sigur este că, uitându-ne la un film într-o cafenea, alături de prieteni, urmărirea filmului va deveni un plăcut moment de socializare.

Una din locațiile noi de pe harta ediției 2014 a Comedy Cluj este The Soviet Café, un spațiu inedit prin amenajarea sa, ce ar dori să ne transpună în anii Epocii de Aur a comunismului. Am vizitat această locație în cursul zilei de ieri, pentru a vă putea prezenta câteva cadre înfățișând spațiul de proiecție cinema amenajat în cafeneaua The Soviet.

Puteți vedea, în cele ce urmează, imaginile,  realizate cu DSLR-ul Nikon D90 și obiectivul fix Nikon 35 mm f/1,8 AF-S DX:

De remarcat decorurile cu elemente ce amintesc de anii Războiului Rece - măștile de gaze - și felinarele, amintind de anii raționalizării "pe principii științifice" ale consumului de curent.

La The Soviet servirea în căni de tablă e la ordinea zilei, aspectul auster intenționat imprimat locului fiind esențial pentru a sugera atmosfera din vremurile comuniste.


...sau mă rog, o interpretare (foarte) artistică a elementelor tipice acelor vremi, cu accente mai degrabă de umor decât de reproducere fidelă a artei proletare.



O panoramă de interior, înfățișând The Soviet Cafe; în fundal, poate fi observat ecranul de proiecții, unde rulează filmele din cadrul Comedy Cluj. Mai jos, un cadru înfățișând ecranul de proiecție în întregime:


The Soviet Cafe, cunoscută și ca Uzina de Cocktail-uri a Clujului, vă așteaptă la film pe strada Georges  Clemenceau nr. 2.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.