În această perioadă a anului marcată de o vreme cu multe capricii - acum e soare și cald, acum vine o ploaie torențială și temperatura scade brusc cu 7-8 grade - e posibil să prindem zile mohorâte, sau cel puțin cu cerul acoperit înmajoritate de nori, pe întreaga perioadă pe care o avem la dispoziție pentru a fotografia reperul dorit.
Trebuie așadar să fim atenți la orice oportunitate pe care vremea ne-o va oferi, profitând fie și de cele câteva minute în care soarele se ivește dintre nori, sau se află sub plafonul acestora (situație întâlnită imediat după răsărit și, respectiv, înainte de apus), pentru a trage cadrele dorite.
Dacă reperul nostru se află pe direcția bătăii soarelui, putem face câteva cadre "clasice", în care subiectul nostru e scăldat în lumină... în caz contrar, dacă lumina bate din spatele reperului dorit, decât să obținem o imagine banală, în care subiectul să fie expus corect, dar cu marginile "arse" de supraexpunere, iar cerul să nu mai aibă niciun detaliu redat corect, piezându-se într-o mare de alb, mai bine subexpunem vizibil imaginea noastră și să redăm doar silueta monumentului vizat.
În acest mod, vom reduce imaginea la esența sa - o formă ușor de recunoscut - și vom elimina detaliile care ar putea fi în plus din fotografia noastră. De asemenea, vom păstra aspectul dramatic al cerului - care s-ar pierde în cazul supraexpunerii - și vom obține o fotografie cu un impact vizual semnificativ mai puternic.
Puteți vedea în cele ce urmează o astfel de fotografie, înfățișând statuia lui Mihai Viteazul, din piața clujeană cu același nume:
1/1000 sec., f/5, ISO 100, 10,7 mm. Aparatul folosit: Nikon P7100
E posibil și ca apusul să ne ofere un spectacol vizual deosebit, în momentul în care norii sunt iluminați de soarele gata să apună: aceștia vor scânteia în nuanțe de roșu-portocaliu, iar dacă există și porțiuni de cer neacoperit de nori, în acest moment al zilei albastrul lor va fi cel mai intens. Putem păstra în cadru și siluetele acoperișurilor, pentru a plasa imaginea în contextul urban dorit:
1/400 sec., f/5,6, ISO 200, 6 mm
M-ar interesa ce parere aveti de Camera foto DSLR NIKON D5100, 16.2 Mp, 3 inch, obiectiv 18-55 VR? As dori sa achizitionez un aparat foto DSLR pana in 2000 de lei care sa faca poza cat mai clare in miscare si sa focalizeze bine . Ce mi-ati recomanda?
RăspundețiȘtergereD5100 e un aparat bun, mai ales dacă te interesează un DSLR cu ecran orientabil. Pe de altă parte, senzorul său din 2010 începe deja să-și arate vârsta, comparativ cu modelele mai noi. Aș spune că, la 2300 lei, cât e acum la F64, un Nikon D3300 - care folosește același senzor cu modelul mai avansat, Nikon D7100 - e o alegere mai potrivită pentru zilele noastre :)
RăspundețiȘtergere