FotografieCluj.BlogSpot.RO

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Sigma 18-35 mm f/1,8 Art - primul obiectiv zoom cu diafragma constanta de 1,8

După ani buni în care obiectivele Sigma reprezentau cel mult o variantă mai ieftină - dar de calitate mai slabă - la obiectivele din oferta producătorilor de aparate foto, pare-se că introducerea pe piață, în anul 2012, a seriei de obiective Art, a fost de bun augur pentru companie.

Design-ul radical schimbat aduce cu sine și o îmbunătățire a preciziei finisajelor, fapt care ar trebui - cel puțin în teorie - să ducă la eliminarea erorilor sistemului de focalizare, erori responsabile pentru reputația îndoielnică a produselor companiei.

Am avut ocazia să trag câteva zeci de cadre cu Sigma 18-35 mm f/1,8, astfel că vă pot prezenta în cele ce urmează impresiile mele despre acesta. 

Într-adevăr, calitatea construcției a înregistrat îmbunătățiri majore: dacă în urmă cu ceva timp renunțasem la a-mi mai cumpăra un teleobiectiv Sigma 70-300 mm tocmai pentru că mi se păruse de o calitate îndoielnică (îmbinările cu toleranțe mari, construcția dintr-un plastic ce emana o senzație de sfărâmicios și... pe de asupra, un buton de comutare a modului macro ce avea tendința să se blocheze), toate aceste aspecte neplăcute sunt de domeniul trecutului.

Metalul a fost folosit pe scară mult mai largă în construcția noii generații de obiective Art, aspectul e unul îngrijit, niciun element nemaipărând nelalocul lui. Senzația e că ai avea pe aparat un 24-70 f/2,8 de la Nikon, mai degrabă decât un obiectiv de la o firmă specializată în produse de buget redus (deși noua serie are prețuri semnificativ mai mari decât modelele pentru începători care au stricat reputația companiei).

Și viteza la focalizare a cunoscut îmbunătățiri semnificative: acum, putem folosi obiectivul pentru realizarea de panning-uri cu o rată de succes excelentă (la acest lucru contribuie neîndoielnic și diafragma extrem de luminoasă, f/1,8, disponibilă pe întreaga plajă focală: mulțumită ei, aparatul va avea îndeajuns de multă lumină pentru a focaliza subiectele în mișcare, chiar într-o zi mai înnorată).



Am preferat să nu realizez niciun crop al imaginilor de test, pentru a vi le prezenta așa cum le-am obținut din aparat. După cum puteți observa, claritatea la fotografierea subiectelor în mișcare e excelentă - și asta în condițiile în care am folosit pentru testare un aparat DSLR entry-level, Nikon D3100.

La 35 mm și f/1,8, separația de fundal e excelentă, iar senzația pe care am avut-o este că optica 18-35-ului e mai bună decât a fixului de 35 mm f/1,8 DX de la Nikon, care prezintă unele aberații de tipul contururilor dedublate în mov (fringing) la diafragmele sub f/2,4 în lumina zilei:


În plus, dacă avem nevoie de diafragma maximă la focale mai scurte, pentru a cuprinde mai mult în cadru, putem nestingheriți să o facem - iar efectul de separație a subiectului de fundal va fi vizibil chiar și la 18 mm:


Desigur, putem folosi Sigma-ul și ca obiectiv de uz general, fiind comod faptul că nu mai trebuie să tot schimbăm obiectivele ori de câte ori avem nevoie de o altă focală. Astfel, intervalul 18-35 mm e excelent atât pentru fotografia turistică, reperele de arhitectură putând fi cuprinse excelent în cadru, cât și pentru cea de portret (sau, mai exact, a subiecților umani, focala mai scurtă permițându-ne și redarea oamenilor în întregime).



Probabil singura limitare pe care am simțit-o pe parcursul testului a fost că diafragma minimă disponibilă e de f/16. Aceasta e arhisuficientă pentru zilele însorite (nu degeaba se vorbea pe vremea filmului de regula însorit-16), iar probabil că producătirii au decis să nu ofere diafragme mai închise pentru a evita aberațiile optice cauzate de difracție... pe de altă parte, prezența f/22 ar fi fost benefică la utilizarea unui filtru ND, când dorim să fotografiem cu timpi de câteva secunde pe timp de zi (ați putut citi despre un astfel de experiment într-un articol din săptămânile trecute). Nu e totuna dacă poți lungi timpul până la 1,5 sau până la 3 secunde...

Nu aș fi crezut că voi ajunge vreodată să fiu mulțumit de un obiectiv Sigma, însă pot spune că 18-35 f/1,8 chiar mi-a plăcut. Principala rezervă față de a-l recomanda la cumpărare ar fi faptul că e, totuși, un obiectiv dedicat aparatelor cu senzor crop, APS-C. Astfel, suma de peste 3000 lei cerută pentru el e măricică, ținând cont că va trebui cel mai probabil să-l vindem dacă ne hotărâm să trecem la full-frame în viitor.

Dacă însă sunteți fideli formatului DX (APS-C) și căutați un obiectiv de clasă profesională, 18-35-ul e o alegere chiar interesantă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.