Cimitirul Central Cluj - sau Hajongard, după cum e cunoscut din vechime - reprezintă mai mult decât simpla reunire a 31000 morminte, de pe o suprafață de 14 hectare (nu am avut acces la statisticile oficiale ale Administrației Cimitirelor, disponibile doar angajaților Primăriei, însă am putut extrapola numărul mormintelor, pornind de la suprafața de 14 ha a Hajongard-ului și dimensiunea medie a unui loc de veci, 4,5 mp).
Hajongard-ul reprezintă un veritabil muzeu în aer liber, numeroase personalități istorice maghiare și române fiind înmormântate aici. Astfel, în anul 2012 un număr de 394 cripte, obeliscuri, morminte și pietre funerare au fost declarate monumente istorice, prin ordin al Ministrului Culturii. |
O plimbare pe aleile acestuia reprezintă așadar o veritabilă incursiune în trecutul transilvănean, o lecție de istorie în aer liber. Să nu uităm că decizia de înființare a cimitirului a fost luată după ciuma din 1585, când s-a dorit înhumarea celor răpuși de flagel în afara zidurilor cetății de atunci (care își avea limita sudică pe aliniamentul străzii Avram Iancu din zilele noastre), cea mai veche placă de mormânt ce a supraviețuit până în prezent datând din 1599.
Să mai precizăm că numele cu sonoritate maghiară a cimitirului își are în fapt obârșii germane - provenind de la "Hasengarten" (grădina cu iepuri), care pare-se că a existat începând cu secolul al XIV-lea, deci cu mult înainte ca terenul în cauză să primească funcțiunea de cimitir.
Incursiunea mea a avut loc la orele amiezii - aspect nu tocmai favorabil din punct de vedere al luminii soarelui, ce cădea vertical, mai ales acum, în plină vară - însă oarecum inevitabil, în condițiile în care am întreprins-o după ce am asistat la o înmormântare ce a avut loc la acele ore (de la care însă nu veți vedea poze, deoarece nici nu aș fi făcut sub nicio formă, pentru a nu deranja familia în cauză).
Pentru a corecta parțial acest neajuns, am decis să fotografiez în alb-negru, absența culorii fiind de altfel cât se poate de potrivită atmosferei sumbre specifice unui cimitir. Aparatul folosit a fost Nikon D3100, cu obiectivul kit 18-55 mm (am optat pentru acesta în detrimentul D90-ului știind că aveam să petrec mult timp în picioare, preferând așadar să am cel mai ușor aparat cu putință... mă rog, cel mai ușor DSLR cu senzor APS-C, excluzând "săpunierele" compacte cu senzorii lor minusculi).
Alegând însă formatul RAW+JPEG Fine pentru stocarea imaginilor, am putut obține pe cardul de memorie al aparatului atât JPEG-urile gata convertite în alb-negru, utile pentru contemplarea scenei imediat după fotografiere, pentru aplicarea eventualelor corecții, cât și RAW-urile, păstrând întreaga informație de culoare, neafectată de algoritmii de compresie JPEG.
Puteți vedea aceeași scenă, înfățișată deasupra în fișierul alb-negru obținut direct din aparat, iar dedesubt color, în varianta convertită din fișierul RAW aferent.
Aceasta este neîndoielnic o facilitate utilă, în special pentru când - precum în cazul de față - dorim să fotografiem serii ample de imagini în alb-negru. Însă în condițiile în care firmware-ul aparatului de fotografiat este ienvitabil mai limitat ca putere de procesare decât un PC, iar un soft de prelucrare de imagine precum Photoshop-ul oferă mult mai numeroase posibilități de conversie în alb-negru a imaginilor, permițându-ne să controlăm în cele mai fine detalii proporțiile în care cele trei componente ale imaginii color - roșu, verde și albastru - sunt convertite în nuanțe de gri.
Astfel, a aplica o simplă comandă de desaturare a imaginii reprezintă doar cea mai rapidă cale de a obține poze alb-negru, fără însă a fi și cea mai elegantă. În cele ce urmează, puteți vedea un exemplu:
Deasupra - imaginea alb-negru obținută direct din aparat; dedesubt, imaginea convertită prin deschiderea fișierului RAW și aplicarea a două efecte de conversie în Photoshop Elements: Newspaper pentru crucea acoperită de iederă și Vivid Landscapes pentru restul scenei (separația s-a făcut utilizând măștile de straturi).
Observăm așadar că o conversie aplicată judicios poate reliefa mai multe detalii, ducând la o imagine mai plăcută ochiului... ea este însă și o mai mare consumatoare de timp, noi trebuind deci să fim judicioși în a alege când vom apela la fiecare din cele două metode.
O altă corecție pe care o putem aplica este de a desatura moderat imaginea, aplicându-i apoi un filtru Sepia. Obținem astfel o fotografie ce pare afectată sever de patina timpului - senzația de vechi fiind accentuată mai puternic decât prin simpla utilizare a alb-negrului.
Deasupra - imaginea alb-negru obținută direct din aparat; dedesubt - cea sepia, convertind RAW-ul în Photoshop:
În continuare, vă voi prezenta câteva imagini obținute direct din aparat, înfățișând monumente funerare care mi-au captat atenția, dar și scene de ansamblu, sugestive pentru atmosfera de pe teritoriul cimitirului.
Am fotografiat această impresionantă criptă, străjuită de statuia Maicii Domnului, situată pe aleea ascendentă principală a cimitirului, și de 1 noiembrie, ziua comemorării tuturor celor plecați dintre noi, în tradiția transilvăneană, despre care am scris la momentul respectiv.
Readuc în cele ce urmează atenției imaginea de atunci, pentru a reliefa un aspect important privind căderea luminii, fiind interesant de văzut cum cade soarele pe același reper, la început de vară și în plină toamnă.
Astfel, deși în imaginea mai recentă, de la început de iulie, am beneficiat de mai multă lumină, putând fotografia la un timp de 1/400, la diafragma f/5,3 și ISO 200, iar în noiembrie, având mult mai puțină lumină la dispoziție, avusesem nevoie de 1/60 și f/2,8 (la același ISO 200), faptul că soarele nu a căzut vertical, ci mai dinspre sud-vest, a permis o iluminare mai bună a chipului statuii.
Dincolo de aceasta însă, constatăm că atunci când lumina ne-o permite, un obiectiv zoom ne permite încadrări mai atent lucrate decât un obiectiv fix (care însă ne oferă avantajul diafragmelor mai deschise). Lăsând însă aspectele tehnice la o parte, devine clar de ce merită să revenim la reperele arhitecturale cele mai importante în ocazii diferite, pentru a profita cât mai avantajos de variațiile de lumină.
...și, dacă îmi e permis să adaug, să profităm de ea cât o avem, până nu dăm fața cu lumina eternă.
Să mai precizăm că numele cu sonoritate maghiară a cimitirului își are în fapt obârșii germane - provenind de la "Hasengarten" (grădina cu iepuri), care pare-se că a existat începând cu secolul al XIV-lea, deci cu mult înainte ca terenul în cauză să primească funcțiunea de cimitir.
Incursiunea mea a avut loc la orele amiezii - aspect nu tocmai favorabil din punct de vedere al luminii soarelui, ce cădea vertical, mai ales acum, în plină vară - însă oarecum inevitabil, în condițiile în care am întreprins-o după ce am asistat la o înmormântare ce a avut loc la acele ore (de la care însă nu veți vedea poze, deoarece nici nu aș fi făcut sub nicio formă, pentru a nu deranja familia în cauză).
Pentru a corecta parțial acest neajuns, am decis să fotografiez în alb-negru, absența culorii fiind de altfel cât se poate de potrivită atmosferei sumbre specifice unui cimitir. Aparatul folosit a fost Nikon D3100, cu obiectivul kit 18-55 mm (am optat pentru acesta în detrimentul D90-ului știind că aveam să petrec mult timp în picioare, preferând așadar să am cel mai ușor aparat cu putință... mă rog, cel mai ușor DSLR cu senzor APS-C, excluzând "săpunierele" compacte cu senzorii lor minusculi).
Alegând însă formatul RAW+JPEG Fine pentru stocarea imaginilor, am putut obține pe cardul de memorie al aparatului atât JPEG-urile gata convertite în alb-negru, utile pentru contemplarea scenei imediat după fotografiere, pentru aplicarea eventualelor corecții, cât și RAW-urile, păstrând întreaga informație de culoare, neafectată de algoritmii de compresie JPEG.
Puteți vedea aceeași scenă, înfățișată deasupra în fișierul alb-negru obținut direct din aparat, iar dedesubt color, în varianta convertită din fișierul RAW aferent.
Aceasta este neîndoielnic o facilitate utilă, în special pentru când - precum în cazul de față - dorim să fotografiem serii ample de imagini în alb-negru. Însă în condițiile în care firmware-ul aparatului de fotografiat este ienvitabil mai limitat ca putere de procesare decât un PC, iar un soft de prelucrare de imagine precum Photoshop-ul oferă mult mai numeroase posibilități de conversie în alb-negru a imaginilor, permițându-ne să controlăm în cele mai fine detalii proporțiile în care cele trei componente ale imaginii color - roșu, verde și albastru - sunt convertite în nuanțe de gri.
Astfel, a aplica o simplă comandă de desaturare a imaginii reprezintă doar cea mai rapidă cale de a obține poze alb-negru, fără însă a fi și cea mai elegantă. În cele ce urmează, puteți vedea un exemplu:
Deasupra - imaginea alb-negru obținută direct din aparat; dedesubt, imaginea convertită prin deschiderea fișierului RAW și aplicarea a două efecte de conversie în Photoshop Elements: Newspaper pentru crucea acoperită de iederă și Vivid Landscapes pentru restul scenei (separația s-a făcut utilizând măștile de straturi).
Observăm așadar că o conversie aplicată judicios poate reliefa mai multe detalii, ducând la o imagine mai plăcută ochiului... ea este însă și o mai mare consumatoare de timp, noi trebuind deci să fim judicioși în a alege când vom apela la fiecare din cele două metode.
O altă corecție pe care o putem aplica este de a desatura moderat imaginea, aplicându-i apoi un filtru Sepia. Obținem astfel o fotografie ce pare afectată sever de patina timpului - senzația de vechi fiind accentuată mai puternic decât prin simpla utilizare a alb-negrului.
Deasupra - imaginea alb-negru obținută direct din aparat; dedesubt - cea sepia, convertind RAW-ul în Photoshop:
În continuare, vă voi prezenta câteva imagini obținute direct din aparat, înfățișând monumente funerare care mi-au captat atenția, dar și scene de ansamblu, sugestive pentru atmosfera de pe teritoriul cimitirului.
Am fotografiat această impresionantă criptă, străjuită de statuia Maicii Domnului, situată pe aleea ascendentă principală a cimitirului, și de 1 noiembrie, ziua comemorării tuturor celor plecați dintre noi, în tradiția transilvăneană, despre care am scris la momentul respectiv.
Readuc în cele ce urmează atenției imaginea de atunci, pentru a reliefa un aspect important privind căderea luminii, fiind interesant de văzut cum cade soarele pe același reper, la început de vară și în plină toamnă.
Astfel, deși în imaginea mai recentă, de la început de iulie, am beneficiat de mai multă lumină, putând fotografia la un timp de 1/400, la diafragma f/5,3 și ISO 200, iar în noiembrie, având mult mai puțină lumină la dispoziție, avusesem nevoie de 1/60 și f/2,8 (la același ISO 200), faptul că soarele nu a căzut vertical, ci mai dinspre sud-vest, a permis o iluminare mai bună a chipului statuii.
Dincolo de aceasta însă, constatăm că atunci când lumina ne-o permite, un obiectiv zoom ne permite încadrări mai atent lucrate decât un obiectiv fix (care însă ne oferă avantajul diafragmelor mai deschise). Lăsând însă aspectele tehnice la o parte, devine clar de ce merită să revenim la reperele arhitecturale cele mai importante în ocazii diferite, pentru a profita cât mai avantajos de variațiile de lumină.
...și, dacă îmi e permis să adaug, să profităm de ea cât o avem, până nu dăm fața cu lumina eternă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.
Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.