În fiecare duminică, începând cu orele 16:00, tinerii implicați în proiectul Cluj Tourist Guide organizează tururi ghidate gratuite prin centrul istoric al Clujului - "orașul comoară", după cum i-a plăcut ghidei să îl alinte, utilizând un apelativ medieval al acestuia.
Am participat și eu la un astfel de tur - și, desigur, aparatul de fotografiat nu putea să nu mă însoțească. Fiind o duminică extrem de caldă, am profitat de faptul că majoritatea clujenilor erau fie la casele lor, fie se plimbau prin locuri mai răcoroase... astfel că am putut prinde niște cadre nesperate, lipsite de eternii trecători care îți intră în cadru când ți-e poza mai dragă. |
Turul s-a axat însă pe prezentarea unor informații istorice și culturale, dintre care aș aminti câteva aspecte care mi-au stârnit curiozitatea:
- Cunoșteam faptul că vestigii ale cetății Napoca, ridicată de romani, au fost găsite pe amplasamentul parcului Caragiale de astăzi... mai interesant a fost a afla că vestigiile dacice erau situate ceva mai la est, în Someșenii de azi.
- Biserica Sfântul Mihail din Piața Unirii fusese proiectată a avea două turnuri, unul la nord și unul la sud. Chiar și așa, rămâne cel mai mare edificiu gotic de la est de Viena (deși brașovenii vor susține că această titulatură revine Bisericii Negre, din urbea lor).
- Basorelieful înfățișându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail a fost amplasat la intrarea în biserică în locul efigiei Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, urmare a unei dispute privind privilegiile orașului.
- Macheta ansamblului statuar Matei Corvin a fost premiată la Expoziția Mondială de la Paris drept cea mai frumoasă statuie din Europa, cu un an înainte ca aceasta să fie realizată efectiv. În prezent, se consideră că monumentul se află în top 5 european.
- Catedrala Greco-Catolică "Schimbarea la Față" de pe bd. Eroilor a înregistrat cele mai multe schimbări ale confesiunii religioase din regiune, fiind probabil întrecută la acest capitol doar de Sfântul Templu din Ierusalim.
- Primele reprezentații de teatru din oraș susținute în cadru organizat au avut loc în Palatul Rhedey (Casa cu Picioare, latura vestică a Pieței Unirii), având loc la petrecerile familiei de nobili.
- Călugării care au predat la Colegiul Iezuit - precursorul U.B.B. de astăzi - își finanțau activitatea din cerșetorie. Privind lucrurile printr-o perspectivă cinică, putem aprecia că importanța educației în ochii autorităților contemporane nu s-a schimbat prea mult în ultimele patru secole, fondurile alocate învățământului fiind și azi insuficiente.
- În anii 1980, leii de pe Teatrul Național au fost coborâți pentru restaurare; se zvonea că fuseseră demontați pentru a servi drept decorațiuni la Casa Poporului.
Din punct de vedere fotografic, participarea la tur a reprezentat și o ocazie de a experimenta în ce măsură pot fi realizate imagini bune în timpul unei plimbări cu grupul, având timp limitat la dispoziție pentru a încadra și a declanșa.
Practic, în astfel de situații - frecvente pe timp de vacanță - nu zăbovești în dreptul unui obiectiv suficient pentru a te putea plimba prin fața lui și a-l fotografia din toate unghiurile dorite, până la obținerea încadrării perfecte.
Însă un avantaj apare din faptul că ghizii te vor duce de regulă în locații unde se poate observa foarte bine obiectivul turistic dorit, și vor evidenția ceea ce este mai interesant la acesta.
Un ajutor de nădejde în astfel de situații îl reprezintă un obiectiv care să acopere o plajă largă a focalelor. Imaginile de mai sus au fost realizate cu obiectivul Nikon 18-105 mm, f/3,5-5,6 VR, aparatul folosit fiind Nikon D90.