FotografieCluj.BlogSpot.RO

joi, 30 mai 2013

Zilele Clujului 2013, vazute cu superangularul Tokina 11-16


Zilele Clujului (24-31 mai) au adus urbei noastre un suflu proaspăt de vară: în pofida vremii ce aduce mai mult a toamnă, manifestările artistice care se țin lanț, au scos la propriu orașul din amorțeală, clujenii ieșind în număr mare din casele lor, pentru a participa la evenimentele din Piața Unirii și de pe Bd. Eroilor, dar și pentru a face cumpărături de la tarabele întinse pe str. Mihail Kogălniceanu.

Inevitabil, în astfelde situații trebuie să fii aproape de subiect, să iei pulsul evenimentelor de la fața locului... însă aglomerația și spațiul limitat te împiedică să lași suficientă distanță între tine și subiect, astfel încât de multe ori cadrele realizate ar ieși tăiate, ciuntite... dacă nu cumva folosim un obiectiv superangular, grație căruia vom putea să cuprindem tot ceea ce dorim în cadru.

Am pornit așadar la drum cu ultra-wide-ul Tokina 11-16, f/2,8, consemnând atmosfera de la Zilele Clujului.


Am ales ca punct de start Piața Unirii, care reprezintă un veritabil kilometru 0 al urbei de pe Someș. Dacă de obicei este de evitat apariția accidentală a câte unui coș de gunoi în fotografie, cele nu mai puțin de zece pubele înșirate la colțul său sud-estic, într-un punct în care cele 104 grade de cuprindere ale Tokinei permiteau includerea în cadru a întregii scene, de la ansamblul statuar Matei Corvin și până la Palatul Banffy, au oferit o oportunitate fotografică pur și simplu prea tentantă pentru a da dimensiune (dar și un aer umoristic) scenei.


Următorul reper de pe traseu l-a reprezentat Monumentul Memorandiștilor, cunoscut în limbajul informal al clujenilor drept "ghilotina" (denumire ce, am mai arătat și în alte ocazii, conține o inacuratețe istorică, niciunul din memorandiști nefiind executat). Dacă încadrarea monumentului la focala cea mai scurtă a obiectivului kit, 18 mm (27 mm, echivalent full-frame), pune dificultăți, în sensul că fie va trebui să stăm prea departe de monument, fie să îl încadrăm dintr-un unghi dezavantajos, ambele probleme se remediază reducând focala la 11 mm, fie că dorim să-l plasăm în context, fie că dorim să reprezentăm doar coloanele sale în imaginea noastră.


Un element pitoresc adus de Zilele Clujului l-a reprezentat prezența actorilor mimi, care jucau diverse scenete, captând pentru mai mult sau mai puțin timp atenția publicului spectator sau, după cum a fost cazul cu cei surprinși de mine, aflat în trecere. E cert că inevitabil mi-am adus aminte de mimii înfățișându-l pe Mozart din centrul Vienei. Însă unghiul generos de încadrare al Tokinei mi-a permis să înlătur orice echivoc, plasându-i în context, lângă "ghilotină": suntem clar la Cluj, nu la Viena - deși urbea noastră are numeroase edificii datând din epoca stăpânirii habsburgice. 

Din cauza vremii ploioase, fântâna arteziană de la mijlocul Bd. Eroilor nu funcționa, deși probabil că n-ar fi stricat acest lucru, fiind totuși într-o zi de festival. Am decis însă să o fotografiez și pe aceasta, plasând-o în contextul specific locului. Din păcate, unghiul "de atac" ales a generat aici unele distorsiuni ale clădirilor din plan îndepărtat - lucru însă care este valabil pentru toate superangularele.

Festivalul a mai adus ceva îmbucurător pentru fotograful din mine: traficul rutier restricționat, fapt care mi-a permis să declanșez chiar de pe mijlocul bulevardului Eroilor, lucru altfel imposibil (exceptând poate orele târzii din noapte, când însă ar fi nevoie de expuneri de câteva secunde). Imaginea pe care o vedeți este în fapt obținută prin supunerea a două poze, una subexpusă deliberat, pentru a reliefa detaliile cerului dramatic, iar alta expusă corect, pentru a reda detaliile peisajului urban. Photoshop-area a făcut restul.



 La Bastionul Croitorilor, obiectivul mi-a permis să înfățișez într-o singură fotografie întreaga porțiune de stradă Baba Novac, de la intersecția cu str. Kogălniceanu și până la str. Avram Iancu (din planul îndepărtat), menținând în cadru suficiente elemente care să plaseze scena în context. Ar fi fost posibilă realizarea fotografiei și cu întreaga porțiune de zid vizibilă (eu am ales să tai ultimul meterez), însă în acest caz bastionul ar fi rămas undeva la marginea cadrului, suferind o distorisune de tip butoi mai pronunțată.

 În ce privește tarabele și scena de pe strada Mihail Kogălniceanu, după cum arătam la începutul postării, ar fi fost practic imposibil să le surprind de la distanța minimă la care mă puteam apropia fără a avea numeroși oameni în cadru, în lipsa unghiului generos de cuprindere oferit de obiectivul 11-16 mm. 



În plus, ce am apreciat la Tokina 11-16 este că funcționează (la 16 mm) perfect și pe aparatele cu film - l-am montat, cât timp l-am avut la dispoziție, și pe al meu Nikon F60... și aștept să termin filmul pentru a vedea ce am obținut. 

duminică, 26 mai 2013

Participarea mea la expozitia de fotografie Clusium Urbe Nostrum, parte a Zilelor Clujului

În perioada 24-31 mai, întreaga noastră urbe se gătește de sărbătoare, având loc numeroase manifestări artistice (concerte, spectacole, expoziții) și culturale (lansări de carte, conferințe) - reunite sub genericul "Zilele Cluj-Napoca" (sau, pe scurt, Zilele Clujului... interesant este că anul acesta Primăria a renunțat la a mai folosi titulatura de anul trecut, "Zi-le de Cluj", arborând una cu un ton ușor mai impersonal).

Unul din evenimentele artistice de la deschiderea festivalului l-a constituit vernisajul expoziției Clusium, Urbe Nostrum, ajunsă la a treia ediție, organizată de Asociația Art-Image, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

Și, pentru a treia oară în ultimii trei ani, am avut și eu imagini înscrise și premiate în expoziție, pe care le puteți vedea în cele ce urmează, împreună cu câteva detalii tehnice.

Axis Clusium (Nikon D90, 4 sec., f/16, ISO 200, 18 mm):




 Din Alte Vremuri (Nikon D90, 8 sec., f/8, ISO 200, 18 mm):



Vechiul Cazino la ceas de seară (Nikon D90, 1/1,3 sec., f/11, ISO 200, 18 mm) 



.... și fotografia câștigătoare a Premiului I al concursului Clusium, Urbe Nostrum, intitulată Planetuța Cluj:


Nu voi intra aici în detalii tehnice privind realizarea acesteia, întrucât am tratat chestiunea pe larg într-un articol de pe http://www.calatorie-fotografie.net/t68-planetute-cluj-continuarea-acum-cu-nikon-d90-de-pe-trepied-manfrotto-mk393h , pe care vă invit, cu această ocazlie, să-l lecturați :).

joi, 23 mai 2013

Omul cu Sobolani - concert live la redeschiderea Grădinii Boema, Cluj

"A fost odată ca niciodată un om... cu șobolani".

Astfel începea piesa "Mâinile sus!", a trupei bucureștene de rock alternativ Omul cu Șobolani, formație pe care am putut-o vedea live sâmbătă, 18 mai, într-un concert ce a marcat redeschiderea, după mulți ani de pauză, a Grădinii de vară "Boema" din Cluj (str. Iuliu Maniu, nr. 34).

Dacă în general încerc să relatez evenimentele la care particip ca fotograf dintr-o perspectivă cât mai detașată, insistând pe modul de realizare a fotografiilor, mai degrabă decât pe luările de poziție vehiculate în cadrul evenimentului, de data aceasta lucrurile sunt puțin diferite, în sensul că am participat ca fan plătitor de bilet, dreptul de a fotografia venind ca un "bonus", ca urmare a faptului că Boema este gazda Festivalului Photo România de anul acesta.




Pot spune că sunt un "old-school fan" al OCS, în condițiile în care "cei patru băieți cu mintea dezlegată" m-au cucerit încă de prin 1999-2000, când erau în vogă piese ca "Razna" sau "Vara pe oliță"... Aproape că aș putea compune un pseudo-sondaj pentru Facebook, de tipul: "Ai devenit major la cumpăna dintre milenii dacă știi că vaca-mi dă lapte, măgaru-mi cere fân".

Nu voi adăuga însă "Like&Share, sau suportați consecințele"; prefer să merg mai departe pe firul amintirilor, până în septembrie 2001, când asistam la un concert live al Omului cu Șobolani, în Web, un club bucureștean foarte în vogă în acea perioadă, în special printre fanii muzicii alternative, dar și rave (și, din nefericire, desființat între timp). Băieții au focut un show pe cinste, iar eu nu am pierdut ocazia de a le face câteva poze, cu noua mea "jucărie" de la acea vreme, un aparat digital Polaroid PDC-640.

Acesta,după cum îi spune și numele, fotografia  la rezoluția de 640x480 pixeli, utilizând senzorul CCD de 1/3" și ansamblul optic fără sistem de focalizare, cu o distanță focală echivalentă de 50 mm, stocând maximum 90-91 imagini pe card-ul său SmartMedia de 8 MB. Totuși, a putea fotografia echivalentul a aproape 3 filme foto într-o zi era ceva fantastic la vremea respectivă (chiar dacă așteptai cca. 20 minute pentru ca imaginile să fie copiate în calculator, prin conexiunea pe cablu serial), iar pe monitoare cu rezoluția de 800x600, a fotografia în 640x480 nu era atât de grav (deși în prezent sunt pur și simplu îngrozit nu într-atât de calitatea expunerii imaginilor respective, similară cu a "săpunierelor" din prezent, ci de dimensiunile minuscule ale acesteia - aspect pe care îl voi detalia mai jos.

Revenind în prezent, a fost o bucurie nespusă când am aflat că voi putea să îmi îmbin pasiunea pentru fotografie cu cea pentru muzică. Deși nu aș putea spune că am mers la prea multe concerte în ultimii ani, există unii artiști pe care pur și simplu îi am la suflet - OCS fiind cu siguranță unii dintre ei... iar cum concertul avea loc ca parte a unui festival de fotografie, era clar că, spre deosebire de concertele din sălile de spectacole, restricțiile la fotografiere nu vor fi aplicabile ;).

Mai în glumă, mai în serios, este nu doar posibil, ci chiar foarte plăcut să faci în același timp poze și karaoke pe versurile melodiilor preferate. Iar într-o locație de mici dimensiuni și având o poziție cu vedere directă la scenă, obiectivul Nikon 50 mm f/1,8 AF-D face pur și simplu minuni (deschizând diafragma la maximum f/2,2, pentru siguranță; deși am observat că obiectivul de 50 mm este mult mai scharf decât cel de 35 mm, f/1,8, unde f/2,4 ar fi pragul maxim recomandat).

Am putut fotografia întregul spectacol fără să trebuiască să cresc sensibilitatea ISO peste un confortabil 640, obținând astfel imagini practic neafectate de granulație - fotografiind, desigur, doar în lumină existentă, redând astfel cât mai realist atmosfera de pe scenă și nepermițând umbrelor inestetice generate de blitz să apară. Pot spune astfel că a fost o seară memorabilă și, de parcă acest lucru nu ar fi suficient, fotografiile pe care am avut ocazia să le realizez cu D90-ul meu reprezintă un aide-memoire excelent, după cum puteți vedea în cele ce urmează.







(Expunere de 3 secunde, în spiritul psihedelic al piesei "Razna")

 (Deasupra, dedesubt - expuneri multiple, realizate direct din aparat)


Mai jos, puteți vedea o imagine de la concertul OCS din 2001 și, pentru comparație, una în care aceasta e alăturată unei fotografii realizate cu D90-ul, ambele păstrate la dimensiunile originale (pe scurt, 0,3 MPx vs 12 MPx).



marți, 21 mai 2013

Miting aerian - Aeroportul International Cluj, mai 2013. Nikon D90+55-300

În dimineața zilei de sâmbătă, 18 mai, am participat ca fotograf acreditat din partea Asociației ArtImage, al cărei membru sunt, la mitingul aerian organizat pe Aeroportul Internațional Cluj de Consiliul Județean omonim.

Am avut astfel acces la un careu situat la câțiva pași de breteaua pe care se deplasau avioanele înainte de a se înscrie pe pista principală, în vederea decolării.

Am putut astfel surprinde întreaga evoluție a aeronavelor aparținând Aeroclubului României, Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale, dar și a parașutiștilor, care și-au demostrat măiestria în fața publicului clujean.

Dar să vedem mai îndeaproape cum au decurs lucrurile, din perspectiva fotografului (utilizator de Nikon D90+55-300 mm).

Să începem cu problema luminii... Este evident că la astfel de evenimente, dată fiind distanța la care se află subiectul, nu vom putea fotografia altfel decât în lumină existentă (probabil, singura sursă de lumină artificială ce ar putea fi de folos la un miting aerian ar fi reflectoarele unei baterii de artilerie antiaeriană, care ar fi capabile să ilumineze și latura din umbră a aeronavelor, dar aceasta e o altă poveste).

Întrucât mitingul avea loc la orele dimineții (9:30-11:30), în prima parte am beneficiat de o lumină caldă, optimă pentru fotografiere... cât timp avioanele ajungeau în poziția dorită. Aveam punctul de stație la sud de pistă, acest lucru fiind un avantaj clar; însă cum atât piloții, cât și parașutiștii trebuiau să aibă vizibilitate optimă pe parcursul evoluției lor, în majoritatea timpului au ales să își execute numerele dinspre est spre vest, având soarele în spatele lor - și, prin aceasta, pe direcția de fotografiere.

Am încercat să minimizez acest neajuns prin declanșarea în special în momentele în care aeronavele executau întoarceri, la extremitatea vestică a cursei lor. Atunci erau, pentru scurt timp, scăldate de lumina soarelui iar eu îl aveam în spate - aceasta fiind poziția optimă pentru surprinderea imaginilor cu un contrast optim și neafectate de soarele în exces. Oricum, parasolarul tip HB-57 a fost un accesoriu indispensabil, în condițiile în care am fotografiat tot timpul pe un soare dacă nu orbitor, cel puțin suficient de puternic să te dezhidrateze (aceasta în pofida unei zile de vineri extrem de ploioase).

Există numeroși fotografi care consideră parasolarul un moft, menit mai degrabă a impresiona prin creșterea dimensiunilor obiectivului folosit, sau alții care îl montează în special pentru a proteja obiectivul de izbituri; în practică, aș putea aprecia efectul său ca fiind comparabil cu a purta sau a nu purta o șapcă cu cozoroc într-o zi extrem de însorită. Iar dacă ochiul uman are o adaptabilitate ieșită din comun, cel puțin comparativ cu tehologia optică actuală, exponometrul aparatului de fotografiat ar fi indus destul de tare în eroare de razele de lumină parazite, venite de pe alte direcții decât dinspre subiectul fotografiat. Nu degeaba se spune că orice lumină care nu ajută la formarea imaginii, îi dăunează.

O altă problemă majoră a reprezentat-o viteza de deplasare a aeronavelor: dacă în cazul fotografierii automobilelor, este posibilă realizarea de panning-uri prin utilizarea unor timpi relativ lungi de expunere și urmărirea vehiculului cu obiectivul în timpul mișcării sale - având grijă să ne sincronizăm viteza unghiulară de rotație cu cea cu care subiectul va trece prin unghiul nostru vizual, altfel stau lucrurile în cazul avioanelor.

Acestea sunt pur și simplu prea rapide pentru a încerca să facem panning-uri cu ele în trecere, oriunde altundeva decât când se deplasează pe roți, pe bretelele secundare ale pistei. Din contră, am utilizat timpi de expunere cât am putut de scurți - 1/1600 - 1/3200 sec. Singurul motiv pentru care nu am redus timpul la cel mai scurt permis de D90-ul meu a fost pentru a evita să-l forțez la limită - în condițiile în care am tras un număr de 409 poze pe parcursul a doar două ore.

Desigur că ar fi fost preferabil să fi dispus de un teleobiectiv de clasă profesională, precum Nikon 80-400 mm (7399 lei în oferta F64)... totuși, nu aș putea spune că mult mai comunul 55-300 pe care îl dețin e neapărat de 6 ori mai slab. Este adevărat că focalizează mai lent (aici contând însă și aparatul, pe D90 obiectivul mișcându-se mult mai sprinten decât pe D3100) și că stabilizatorul de imagine (VR) mai mult încurcă la mișcarea intempestivă a obiectivului în urmărirea unui subiect cu o traiectorie adesea schimbătoare - motiv pentru care l-am și dezactivat după primele cadre.

La fel de adevărat este însă că, de îndată ce am învățat să anticipez traiectoria aeronavelor, am reușit să obțin unele cadre comparabile cu cele obținute cu dotări mult superioare. Este adevărat că dotarea de top ne ajută, însă dacă perseverăm vom putea obține cadre absolut onorabile chiar și cu ceea ce ne permitem, nu doar cu ceea ce ne face mașinăria de marketing a producătorilor să ne dorim.

Cel mai bine însă să vă las pe voi să vă pronunțați, după ce vă uitați la imaginile de mai jos.













vineri, 17 mai 2013

Fotografia mea, la 500 de povesti, din cadrul Photo Romania Festival

Pentru 10 zile, începând cu 17 mai, Clujul va fi gazda Photo România Festival, cel mai mare eveniment de acest gen din Europa de Est.

Ajuns la a treia ediție (dacă includem și desfășurarea sa sub vechiul nume, FIAF, din 2011), Photo România ne va aduce numeroase expoziții, seminarii de profil, un târg de aparate vintage, un muzeu de fotografie, ziua porților deschise la Studio Lighthouse, dar și concerte și activități în aer liber.

Voi încerca să fi prezent la cât mai multe din evenimente - mai ales că sâmbătă dimineață va avea loc și mitingul aerian pricinuit de Ziua Aviației, iar pe seară așteptăm Noaptea Muzeelor.

Până atunci însă, să ne oprim asupra unei expoziții inedite, la care particip și eu :)

Photo România Festival își va deschide "porțile" viner, 17 mai 2013, începând cu orele 17, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unde toți pasionații de fotografie sunt invitați să se întâlnească, pentru a-și face poze unii altora... dar și pentru a asista la vernisajul expoziției "500 de povești".

Aceasta reunește un număr de 500 fotografii, trimise de un număr de 94 fotografi - între care și subsemnatul. Ce este mai interesant este că avem  de-a face cu o expoziție itinerantă, care va fi purtată în mai multe din locațiile de desfășurare a festivalului.

Dintre locațiile ce găzduiesc Festivalul, amintim Grădina Boema (Iuliu Maniu nr. 34, ce se redeschide cu ocazia Photo România, după mulți ani de paragină), Galeria Hangar (str. Episcop Ioan Bob nr. 12) și, desigur, Studioul Lighthouse de la sediul Erke (Piața Unirii nr. 5).

Voi încerca să acopăr cât mai multe din evenimentele ce vor anima Clujul în zilele ce vin... până atunci, vă invit să vedeți fotografia mea, din cadrul expoziției "500 de povești" (cu singura diferență a aplicării watermark-ului :) ).


luni, 13 mai 2013

Oul de Paști și fotografia de produs. Experimente do-it-yourself cu un cub de difuzie artizanal

"Aici ar trebui să fie o urare și o imagine cu ouă"... acest mesaj amuzant, ce se difuza pe Facebook cu ocazia Paștilor recent trecute mi-a pus o problemă, căreia am încercat să-i răspund: cum fotografiem corect un ou?

Cum realizăm izolarea pe alb a subiectului, atât de solicitată de designerii care doresc o imagine pe care să o utilizeze, la rândul lor, mai departe, în proiectele lor creative?

Putem obține un obiect fotografiat complet fără umbre - cerința de bază în fotografia de produs?

Avem deapărată nevoie de mijloace tehnice costisitoare, sau ne putem descurca și cu un buget mai modest, eventual confecționându-ne singuri unele accesorii?

Am încercat să răspund la aceste întrebări în rândurile ce urmează.

Principala problemă în astfel de cazuri o constituie lumina: dacă ne folosim de lumina naturală, a soarelui de vară, putem într-adevăr folosi timpi de expunere suficient de scurți, eliminând riscul apariției neclarității de mișcare... însă urmare a faptului că lumina e dură, prea directă, unele zone mai deschise riscă să apară arse, supraexpuse.

De asemenea, ca urmare a faptului că soarele e - evident - unul singur, vom avea o sursă unică de lumină în scenă, ceea ce înseamnă că vor apărea umbre lungi, inestetice, fiind astfel practic imposibilă izolarea pe alb a subiectului nostru. Putem încerca să o echilibrăm cu o blendă sau altă suprafață reflectorizantă, însă dată fiind dimensiunea obiectelor, mai bine încercăm altfel...

O soluție utilizată în fotografia comercială este să apelăm la un cub de difuzie. Plasând două surse de lumină - fie blitz-uri, fie lămpi puternice - pe lateralele acestuia, la distanțe egale, vom obține în interiorul cubului o lumină moale, difuză; umbrele ce ar apărea pe o parte sau cealaltă a obiectului nostru se vor echilibra reciproc, fiecare sursă de lumină ștergând umbra produsă de cealaltă.

Ca avantaj principal, ar fi faptul că obținem o soluție gata confecționată, dintr-un material cu permeabilitatea luminoasă optimă, de dimensiuni generoase chiar pentru obiecte mai mari. Dezavantajul major este prețul - un cub cu latura de un metru ajungând să coste nu mai puțin de 240 lei (la reducere, în oferta F64).

Putem însă să ne confecționăm singuri un cub pentru fotografia de produs. Chiar dacă este mai ușor să realizăm unul de dimensiuni mai mic, acesta va fi suficient pentru majoritatea obiectelor fotografiate uzual - și arhisuficient pentru oul nostru de Paști. Putem apela în acest sens la o foaie de hârtie albă de mari dimensiuni (precum cele pentru flipchart-uri), pe care să o împachetăm împrejurul unei cutii de hârtie de xerox.

Vom decupa laturile care se suprapun, păstrând doar marginile pentru lipire și, evident, vom lăsa o latură neobturată (pe acolo vom plasa obiectele și le vom fotografia). Apoi, trecem la ranforsarea muchiilor, tot cu hârtie, lipindu-le cu un lipici incolor.

Dacă am avut grijă ca toate laturile să fie drepte, iar îndoiturile să se muleze pe structura cutiei - montajul nostru fiind însă cu câțiva milimetri mai lax, pentru a putea extrage apoi cutia - ar trebui să fi obținut un cub (sau, mai exact, un paralelogram), cu toți pereții, mai puțin unul, cel lăsat intenționat deschis, din hârtie albă.

Putem acum să instalăm cubul pe o suprafață solidă, să plasăm blitz-urile în lateralele sale și să ne apucăm de fotografiat (dacă avem un singur blitz, putem să-l plasăm în spatele cubului, care va acționa ca un softbox de mici dimensiuni; totuși, precum în cazul fotografierii în contre-jour, contrastul imaginii va fi mai slab, iar marginile obiectului fotografiat, ușor arse). Este deci net preferabilă varianta cu două blitz-uri, plasate simetric pe fețele laterale ale cubului.

Ideal ar fi să dispunem de blitz-uri identice, pe care să le reglăm la aceeași putere. În caz contrar, va trebui să coborâm puterea celui mai performant la nivelul celui mai slab - pentru a evita întinderea unei umbre dinspre primul pe direcția acestuia din urmă. Spre exemplu, eu dețin un Nikon SB-700 și un Dorr Digital Zoom. Setând puterea de 1/16 pe Nikon și plasându-l o idee mai departe decât Dorr-ul (un blitz mult mai slab, pe contact central, dar pe care îl achiziționasem foarte ieftin), am reușit echilibrarea corectă a umbrelor în cub, cel puțin pentru obiecte de mici dimensiuni.

Și, desigur, pentru corectarea detaliilor putem apela la Photoshop (fiind preferabil, ca oricând avem de aplicat corecții fine, să fotografiem în formatul RAW). Putem astfel aplica o creștere a clarității fără să recurgem la comanda generatoare de granulație nedorită Sharpen - cât timp nu o creștem cu peste 12-15 puncte, dacă expunerea a fost corectă, nu ar trebui să apară zgomot de imagine deranjant (o traducere poate ușor forțată a image noise-ului).




Dacă dorim fotografierea a și mai multor detalii - cum ar fi cele de pe coaja unui ou - putem apela la o lentilă macro. Putem alege modele universale, care potrivesc pe obiective cu filetul filtrului de la 52 la 67 mm, precum Raynox DCR-150, +4,7, despre care am scris într-o postare anterioară, sau unele ce corespund doar unui diametru de obiectiv - uzual fiind 52 mm, ce potrivește atât pe obiectivul kit 18-55, cât și pe fixul de 50 mm. Personal, dețin pe lângă Raynox-ul de +4,7 dioptrii și o lentilă +8 dioptrii, de la Massa Optics, însă pentru rezultate chiar mai bune, putem alege o lentilă +10 de la Hoya.

În acest caz, vom focaliza exclusiv manual, de preferință comutând pe Live View și mișcând aparatul sau obiectul față-spate până obținem claritatea optimă. Procedeul e destul de laborios și avem nevoie de suficientă lumină în cadru pentru a vedea ce facem pe LCD, însă rezultatele sunt mulțumitoare - oricum, cele mai bune fără a investi multe mii de lei în obiective macro dedicate.


(Acesta nu este un ou de Paști, într-adevăr, însă a constituit un subiect excelent pentru testarea lentilei macro. După cum se observă, chiar la utilizarea diafragmei de f/13, câmpul de profunzime este unul destul de redus, textul gravat pe peniță fiind clar în centrul acesteia, pierzând însă ușor din claritate spre extremele curburii).



Oul bucovinean a fost fotografiat fără lentile macro, însă utilizând teleobiectivul Nikon 55-300 mm, de la o distanță de cca. 1,5 metri. Un avantaj al teleobiectivului este că ne putem concentra ușor doar pe zona dorittă din cubul de difuzie, izolând foarte bine subiectul. Reflexiile care apar pe suprafața oului sunt datorate faptului că a trebuit să declanșez blitz-urile externe prin simpatie, nedispunând de un declanșator radio. În aceste condiții, am redus puterea blitz-ului încorporat la minimum (-3 trepte) și l-am filtrat prin pânza unui tricou alb - rolul său nefiind de iluminare (mai mult ar strica), doar de a fi detectat de celulele fotoelectrice ale SB-700-ului și Dorr-ului; chiar și așa, a generat unele reflexii indezirabile pe suprafața oului.

Este deci evident că un set complet de accesorii profesionale ne poate fi de ajutor și dacă dorim să facem fotografie comercială, nu vom putea precupeți nimic... decât, eventual, să transferăm costurile asupra clientului. Însă, pentru a experimenta și a studia principiile care stau la baza acestui gen fotografic, soluțiile do-it-yourself reprezintă un excelent punct de plecare.

Între timp, mi-am comandat și un set de tuburi de extensie pentru fotografia macro... voi reveni cu detalii, de îndată ce le primesc și am timp să experimentez cu ele. 

miercuri, 8 mai 2013

Sarbatori Pascale luminate... bine in cadru

Au trecut și Paștile... sărăbători pe parcursul cărora lumina coboară, în sufletele noastre, dar și în cadrele pe care le surprindem cu aparatul de fotografiat. Acest lucru a fost cu atât mai valabil în acest an, când Paștile Ortodoxe au fost împinse târziu în primăvară, până pe 5 mai - fapt cât se poate de îmbucurător, vremea fiind mai apropiată de cea specifică începutului verii, decât ar fi cazul de obicei de Paști.

Însă, oricum, pentru surprinderea ceremonialului religios și a detaliilor specifice acestei sărbători, lumina joacă un rol minor, în condițiile în care slujba de înviere e oficiată - evident - noaptea, când sursele artificiale de lumină sunt cele care creează atmosfera.

(Se cuvine să precizăm că e oarecum impropriu a vorbi de lumină artificială când avem în vedere Lumina Sfântă de Paște. Astfel, doar în preziua Paștilor Ortodoxe, cunoscută și ca Sâmbăta Mare, are loc miracolul de la Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, când soarele aprinde candela neadormită.

Deducem că arhitectura edificiului a fost astfel gândită încât fenomenul să nu aibă loc decât într-un moment precis din an, cei care l-au conceput fiind extrem de atenți la detalii astrologice. Astfel, miracolul are loc doar pe data Paștilor Ortodoxe, ce au loc în prima duminică de după prima lună plină, care cade după sau - in extremis - exact în ziua echinocțiului de primăvară.

Întrucât formula a fost convenită în anul 325, la primul conciliu ecumenic de la Niceea, era evident că s-a utilizat ca referință calendarul iulian, introdus de Iulius Cezar în anul 46 I.Hr. și utilizat de Biserica Ortodoxă și în prezent, spre deosebire de catolici și protestanți, care utilizează calendarul gregorian - introdus abia în 1582. Ca urmare a decalajului existent între calendare, și cum arhitectura Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim datează din secolul IV A.D., deci cu 12 secole înainte de reforma calendarului, este de la sine înțeles cum miracolul luminii sfinte nu poate avea loc în alte ocazii, decât de Paștile Ortodoxe).

Acest moment unic din an, în care creștinii se reunesc pentru a primi și ei un licăr din Lumina Sfântă, care se răspândește de la Ierusalim spre toate patriarhiile ortodoxe și de la credincios la credincios, era pur și simplu prea emoționant pentru a nu fi surprins fotografic - desigur, la Cluj, orașul meu de domiciliu.

Am luat așadar cu mine D90-ul și obiectivul fix de 50 mm, f/1,8 AF-D, precum și 18-55-ul echipat cu lentila convertoare de unghi larg și am purces la drum (din respect pentru spiritul sărbătorii Paștilor, nu voi includeîn postarea de față referințe publicitare privind echipamentele folosite; mai bine vă invit să vizionați și imaginile dintr-o postare mai veche, realizată cu aceleași echipamente).

 În primă fază, am asistat la slujba de la Catedrala Greco-Catolică "Martirii și Mărturisitorii Secolului XX" (piața Cipariu, Cluj-Napoca), aceasta începând mai devreme; apoi, în jurul orei 0:00 a zilei de duminică, am mers în piața Avram Iancu, unde erau trase clopotele Catedralei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului", cel mai important lăcaș de cult al Clujului, pentru a marca momentul învierii.

Puteți vedea în continuare câteva imagini de la eveniment: