FotografieCluj.BlogSpot.RO

vineri, 29 martie 2013

Teatrul National Cluj - Ziua Portilor Deschise, vazuta cu Nikon D90

Miercuri, 27 martie 2013, Ziua Internațională a Teatrului a fost sărbătorită și la Cluj, instituția din Piața Ştefan cel Mare nr. 2-4 organizând o zi a porților deschise.

Am putut astfel vizita nestingherit Teatrul Național Cluj, edificiu inaugurat în anul 1906, contemplând arhitectura de inspirație renascentistă, somptuoasele piese de mobilier de pe culoare și ornamentațiile într-un stil aproape decadent (deși, probabil fin-de-siecle ar fi un termen mai potrivit).

Și, ceea ce a fost mai interesant față de o zi obișnuită de spectacol, am avut ocazia de a participa la o repetiție cu public. Urmare a politicii organizatorilor, nu vă pot prezenta imagini cu actorii pe scenă... m-am rezumat așadar la detalii de arhitectură, ca și la prezentarea a ceea ce înseamnă, în mod obișnuit, o zi la teatru. Să vedem în cele ce urmează cum au stat lucrurile.

Ridicat între 1904 și 1906 de firma austriacă specializată în construirea de teatre, Fellner & Helmer, Teatrul Național Cluj arborează o fațadă într-un stil renascentist reinterpretat (planurile inițaile fiind modificate la solicitarea opiniei publice clujene, pentru a evita asemănările frapante cu teatrul din Sofia, proiectat de aceeași casă de arhitectură).

Și nu doar fațada este plăcută ochiului... de îndată ce pătrundem în edificiu, suntem impresionați pe de o parte de geometria arcelor și colonadelor și, pe de alta, de decorațiunile care captează atenția privitorului la tot pasul. Totuși, acestea au fost aplicate cu bun gust și măsură, nefiind prezente în exces (sau, cel  puțin, aceasta este impresia pe care o avem noi în prezent, într-o eră a bling-bling-ului ostentativ. În decursul istoriei, au existat suficiente voci care să susțină că avem de-a face cu o clădire decadentă - de la detractorii celor de la Fellner u. Helmer și până la autoritățile comuniste din anii 1950, care au refuzat să includă clădirea teatrului pe lista reperelor de arhitectură protejate ale municipiului Cluj).

Un reper aparte îl constituie însăși sala de reprezentații. Cu o capacitate de 900 locuri, repartizate la staluri, două rânduri de loje și balcon, mobilată cu opulență barocă, sala teatrului are puterea de a fascina chiar și când nu se întâmplă nimic pe scenă. Privirea nu mai contentește să caute subiecte interesante, forme, geometrii, decorațiuni... iar coloritul în crem și nuanțe de auriu în aprtea superioară a sălii se îngemănează într-o manieră plăcută cu lemnul lăcuit și tapițeriile roșu-vișinii ale scaunelor din sală.

Aceeași temă cromatică este continuată și în spațiile de acces: la intrare, suntem întâmpinați de holul spațios, zugrăvit în crem și ornat în auriu, din loc în loc fiin disponibile canapele vișinii. Pe coridoarele de acces spre locurile dedicate publicului - fie că e vorba de stal sau loje - predomină vișiniul, cu câte o inserție de auriu (avem în vedere ramele ce ornează oglinzile, plasate astfel încât să accentueze senzația de spațiu - sau de public mai numeros, funcție de cum privim lucrurile).

În ce privește fotografierea, am utilizat Nikon D90-ul; întrucât doream un obiectiv ușor, dar în același timp cu un unghi suficient de larg, am apelat la 18-55. Acesta poate părea banal și în mod cert nu se ridică la performanțele obiectivelor fixe la focalele la care sunt acestea optimizate și nici nu oferă posibilitatea deschiderii diafragmei până la f/1,8; din contră, deschiderea maxim permisă a acesteia scade odată cu creșterea focalei, aspect care, în condiții normale, ne-ar forța să urcăm pe cât posibil sensibilitatea ISO.

Pe de altă parte însă, cum doream multe cadre mai largi decât mi-ar fi permis focala de 35 mm de pe fixul omonim, obiectivul kit (moștenit de la D3100) s-a dovedit a fi cel mai potrivit (în special în condițiile în care, după cum am constatat în alte ocazii, obiectivul 18-55 conferă o imagine mai clar definită decât mai scumpul 18-105 la focala cea mai largă, de 18 mm).

Am preferat să nu utilizez blitzul extern, pentru a nu crea umbre inestetice, ca și pentru a păstra ambianța naturală a spațiului contemplat. A trebuit să cresc pe cale de consecință sensibilitatea ISO; am constatat că un compromis optim între apariția granulației și stabilitate - întrucât fotografiam fără trepied - a fost un timp de 1/20-1/50 sec. și o sensibilitate ISO de 1000, acceptabilă la fotografierea cu D90-ul, cât timp nu predomină în cadru suprafețele de culori închise.

Vă invit în cele ce urmează să vizionați câteva din imaginile rezultate.











marți, 26 martie 2013

Ora Pământului, celebrată la Cluj de voluntarii UN Youth

Sâmbătă, 23 martie 2013, am asistat (pentru a treia oară în ultimii trei ani) la manifestările dedicate Orei Pământului din Piața Unirii, reper central al Clujului.

Aici, un grup de voluntari entuziaști, din partea Asociaţiei Tineretul ONU, au organizat, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, o celebrare a acestui moment din an, gândit de World Wildlife Fund pentru a ne face să conștientizăm că trăim într-o lume a resurselor finite, în care consumul responsabil reprezintă practic singura cale pentru ca omenirea să-și asigure un habitat și în viitor.

Nu aș fi pierdut pentru nimic ocazia da a vedea jocul luminii candelelor în întunericul nopții, atmosfera creată fiind pur și simplu una eterică. Am pregătit în consecință D90-ul și trepiedul, putând documenta fotografic inițiativa voluntarilor UN Youth în sprijinul WWF, astfel încât să v-o prezint în cele ce urmează.

Organizată pentru prima dată de filiala australiană a World Wildlife Fund în 2007, Ora Pământului se sărbătorește în prezent în peste 150 de țări, de regulă în a treia sâmbătă a lunii martie, de la 20:30 la 21:30, funcție de fusul orar aplicabil în orașul de desfășurare.

În acest interval, toți cetățenii sunt încurajați să-și stingă luminile locuințelor lor, transmițând astfel un semnal de conștientizare publică, a problemei consumului adeseori exagerat de energie (care se obține, după cum e bine cunoscut, din resurse neregenerabile, poluante). Timp de o oră pe an, suntem invitați să renunțăm la confortul cu care suntem obișnuiți în tot restul timpului, astfel putând să realizăm mai bine cât de dependenți am ajuns de de facilitățile tehnologice care, însă, au un impact crescând pe zi ce trece asupra mediului.

Nu pot să neg că, din postura de pasionat de tehnică fotografică, nu am fost și nu sunt și eu adesea sclavul propriilor pasiuni, investind uneori mai mult decât ar fi realmente nevoie - în produse altfel greu reciclabile. Tocmai din această perspectivă, consider nu doar că este absolut lăudabilă inițiativa tinerilor implicați în organizarea Earth Hour, ci și că este oportun să o promovez, la rândul meu, prin postarea de față.

M-am gândit, de asemenea, la câteva recomandări pentru fotografi, astfel încât această activitate - desfășurată fie ca pasiune, fie ca profesie - să aibă un impact minim asupra mediului:

  • Descărcați complet bateriile reîncărcabile NiMH și reîncărcați-le, de asemenea, până la 100%. Efectuând cicluri complete de descărcare-încărcare, nu doar că obțineți o autonomie mai bună la utilizare ci, încetinind efectul de memorie, le prelungiți viața, aducându-vă astfel propria contribuție la reducerea consumului de substanțe chimice toxice. Eventual, putem utiliza un încărcător de clasă profesională, care dispune de o funcție de recondiționare a acumulatorilor, minimizând astfel efectul de memorie.
  • În cazul acumulatorilor Li-Ion, efectul de memorie nu este prezent, însă numărul de reîncărcări este, de asemenea, limitat. Producătorii indică un prag de 500 reîncărcări, însă acesta trebuie citit ca limita dincolo de care bateriile devin complet inutilizabile, nu de la care le scade capacitatea. În parcitcă, am constatat că aceasta începe să scadă de la un prag de cca. 200 încărcări (totuși, la o autonomie de 400 cadre per încărcare, durata de viață a acumulatorului ar trebui să se apropie simțitor de cea a DSLR-ului). În plus, putem utiliza alternativ două acumulatoare, având în permanență unul pregătit. Ne asigurăm astfel că nu trebuie să încărcăm acumulatorii decât când s-au golit complet, evitând astfel nevoia de a încărca un acumulator de la, să spunem, 50%, când estimăm că vom fotografia mai mult într-o zi.
  • Stocarea digitală ocupă oricum un volum incomparabil mai mic decât cea pe hârtie. Astfel, este preferabil să nu listăm decât acele fotografii de care avem cu adevărat nevoie, iar restul să le privim pe monitoarele calculatoarelor sau tablete - sunt, oricum, semnificativ mai luminoase și putem parcurge mai rapid o cantitate ridicată de imagini.
  • Dacă totuși insistăm să listăm imaginile, este preferabil să o facem după ce ne-am asigurat că toți parametrii imprimării au fost configurațioptim, încât să nu trebuiască să facem probe cu fiecare imagine. Mai bine ne străduim mai mult prima dată - și realizăm o calibrare profesională a imprimantei (putem utiliza pentru aceasta un Spyder3Print SR, 1599 lei la F64) - obținând nuanțele perfecte la fiecare listare, decât să retușăm fiecare poză în parte, cu rezultate aproximative. Economisim astfel atât hârtie și cerneală, cruțând mediul, cât și timpul nostru, adeseori cea mai prețioasă resursă.
  • În momentul în care nu mai putem revalorifica echipamentele ieșite din uz, sub nicio formă nu trebuie să le aruncăm împreună cu gunoiul menajer! Ar dăuna sever solului și apei din zona unde sunt depozitate deșeurile menajere; din contră, dacă sunt încă utilizabile, mai bine le donăm cuiva care nu și-ar permite să le achiziționeze (eventual, participând la un Bazar cu Lucruri Gratis - cum am relatat într-o postare anterioară), sau, dacă nu mai sunt funcționale, să le depunem la un stand de colectare a deșeurilor electrice și electronice certificat EcoTIC sau RoRec. 
În încheiere, că tot veni vorba de chestiuni de responsabilizare socială, aș pomeni o pățanie de sâmbătă, din Piața Unirii: la un moment dat, m-am oprit să inversez coloana centrală a trepiedului, pentru a putea trage câteva cadre mai apropiate de sol și altele direct deasupra aranjamentelor de lumânări. Fie că am lăsat husa trepiedului nesupravegheată, fie că mi-a căzut. cert este că la sfârșit era de negăsit. Unii participanți la eveniment, pe care i-am întrebat în timp ce mi-o căutam spun că au văzut-o într-unele momente... iar apoi a dispărut (probabil a "făcut picioare").

Apreciez că acesta este unul din motivele fundamentale pentru repetatele insuccese ale țării noastre la aderarea la spațiul Schengen, disputele politice care ne-au tarat imaginea în ultimii ani fiind doar un pretext invocat de cancelariile occidentale. Cât timp percepția publică internațională a României va fi a unei țări nesigure, populată de cetățeni care pun gratificarea personală imediată mai presus de normele morale și de conduită socială, (inclusiv) plecând dintr-un spațiu aglomerat cu lucrurile altcuiva, noi și noi refuzuri ale aplicației de aderare nu trebuie să surprindă pe nimeni.

Cum mă îndoiesc că noul posesor (din punct de vedere juridic, neproprietar, însușindu-și bunul printr-un abuz) al husei trepiedului meu își regretă gestul, precizez că era vorba de un Slik Sprint Pro 47 - măcar să moară de ciudă că nu a încercat să fure mai mult.

În continuare, vă prezint câteva din imaginile de la Earth Hour 2013, Cluj-Napoca.




Următoarele imagini au fost obținute în fapt din câte două fotografii realizate pe trepied, una subexpusă pentru a reliefa detaliile candelelor, iar alta supraexpusă, pentru a captura contextul ambiental. Apoi, am realizat un colaj în Photoshop Elements, evitând astfel distrugerea elementului care crea atmosfera specifică Earth Hour, lumina candelelor.




vineri, 22 martie 2013

Nikon D3100, dupa 2 ani de utilizare. Recenzie cuprinzatoare


In urma cu doi ani, imi achizitionam primul DSLR, un Nikon D3100. Dupa 27.657 declansari (vasta majoritate utilizate efectiv la fotografiere si doar cca. 1000 intrari in modul Live View), sunt in masura sa trag o serie de concluzii privind utilizarea acestuia.

Aparatul e adeseori criticat de fotografii experimentati, care au trecut la DSLR-uri de clasa medie sau profesionala, ca fiind un model entry-level, util cel mult pentru a invata fotografia. Pe de alta parte,  numerosi absolventi recenti ai unor cursuri de fotografie il vor lauda la superlativ, crezand ca un D3100 e bun chiar pentru fotografia de eveniment sau de studio.

Lucrurile sunt, ca de obicei, undeva la mijloc. Vom vedea, in cele ce urmează, exact de ce.

in prezent 1699 lei in oferta eMag (2499 lei în 2011)

Intr-adevar, am ajuns, cu acumularea de experienta privind calcularea expunerii, sa fotografiez in special pe modul manual, moment de la care am simtit tot mai puternic lipsa celei de-a doua rotite pe aparat, pentru stabilirea diafragmei. Pe D3100, unica rotita controleaza timpul de expunere, iar pentru a modifica diafragma trebuie sa tinem un buton +/- apasat si sa actionam aceeasi rotita. Acest lucru se poate dovedi nepractic in situatiile de fotografiere rapida - motiv pentru care, de altfel, am decis sa imi achizitionez si un Nikon D90.

Ce am mai constatat cu privire la rotita D3100-lui meu e ca, dupa cca. 25000 cadre, din care mai mult de jumatate pe modul manual, a ajuns ca uneori sa nu faca aderenta la fiecare invartire, trebuind rotit de doua ori pentru a modifica cu o unitate parametrul avut in vedere.

Sunt totusi incidente izolate, care apreciez ca sunt normale la o uzura totusi intensa pentru un aparat altfel destinat incepatorilor (desi, paradoxal, de multe ori pana inveti sa faci poze corecte, ai nevoie sa faci mai multe cadre decat un fotograf experimentat, care va sti cand sa apese - si, mai ales, cand sa nu apese pe declansator.

In rest, nu am intalnit incidente in utilizare decat de trei ori, de fiecare data vara, la temperaturi de peste 30 grade si la peste 100 cadre trase in interval de cca. o ora. De doua ori, mi s-a intamplat sa se scuture incontrolabil imaginea pe vizorul optic, iar imaginile sa fie afectate de neclaritatea de miscare. Totusi, aceasta nu este o problema a aparatului, ci a sistemului de compensare a vibratiilor din obiectivul 18-105. La trecerea VR pe Off, problema se corecteaza de la sine.

In cea de-a treia situatie, fotografiasem timp de mai bine de doua ore neintrerup sub soarele de inceput de august. Dupa mai bine de 200 cadre, aparatul nu a mai ridicat oglinda, afisand mesajul Eroare declansator, apasati din nou. Dupa cateva minute la umbra, aparatul a functionat din nou fara probleme, iar eroarea respectiva nu mi-a mai aparut deloc, desi am mai tras peste 8000 cadre de la momentul respectiv.

Cele mai lungi sesiuni de fotografiere pe care le-am avut au inclus nunta unor prieteni (850 cadre in cca. 4 ore, cu teleobiectivul 55-300, utilizat pentru portrete) si cca 500 cadre in cca. 3 ore, la un training de fotografie de studio. Astfel, apreciez ca, in cazul in care nu avem sedinte foto prelungite la temperaturi ridicate, un D3100 se descurca onorabil in majoritatea situatiilor.

Principalele sale limitari - sau, mai exact, functii neimementate de cei de la Nikon, pentru a tenta utilizatorul in directia modelelor de clasa superioara - sunt absenta celei de-a doua rotite, a senzorului pentru telecomanda in infrarosii, imposibilitatea declansarii in modul manual a blitzului incorporat (care nu va declansa corect acele blitzuri de studio care nu sunt programabile sa ignore descarcarea de masurare a expunerii, prefiash-ul) si imposibilitatea alegerii temperaturii de culoare in grade Kelvin, doar alegerea unor moduri predefinite sau configurarea aprximativa a unei matrici a culorilor (aceasta deficienta ne va obliga sa lucram doar cu etalonarea manuala a white balance-ului, neputand introduce direct parametrul temperatura de culoare asa cum e el indicat pe blitzurile de studio. Clar se observa ca aparatul NU a fost gandit pentru activitati profesionale de studio).

Am vazut pana acum care au fost minusurile cu care m-am confruntat in utilizarea D3100-lui si care m-au impins, pas cu pas, spre D90. In schimb, chiar si acum as recomanda cu incredere un D3100 oricui face primii pasi mai seriosi in fotografie (mai ales acum, cand cu aparitia succesorului sau, e la un pret foarte bun), pentru modul sau foarte intuitiv de prezentare a parametrilor.

Daca pe modelele de clasa medie si profesionala, trebuie ca fotograful sa stie exact ce cauta si ce doreste sa obtina, comenzile fiind astfel amplasate incat sa permita alterarea rapida a parametrilor, chiar daca sunt mai putin documentate, pe modelele entry-level lucrurile stau altfel. Pe langa ca exista un mod Ghid sugestiv, care reprezinta un scurt indrumar practic pentru obtinerea unor efecte artistice, aplicand setarile optime, exista si un Help foarte bine pus la punct.

Astfel, pe de o parte, putem apasa butonul ? si afla cate o explicatie detaliata pentru fiecare functie pe care ar urma sa o modificam si, pe de alta, faptul ca trebuie sa navigam in meniu pentru a modifica parametrii aparatului e si un avantaj - cei de la Nikon implementand un sistem foarte sugestiv, care ne indica printr-o descriere de cateva cuvinte si o imagine exemplificativa, pe care o putem folosi pentru a recunoaste vizual cand, ce functii sa folosim.

Un alt avantaj al D3100 este greutatea redusa a aparatului. In special cand calatorim cu avionul, fiecare suta de grame conteaza, iar absenta motorului de focalizare din aparat nu mai poate fi considerata un dezavantaj real in prezent, in conditiile in care in ultimii ani nu au mai aparut obiective fara motorul AF-S.

Consider deci, dupa doi ani de utilizare, ca un Nikon D3100 reprezinta un aparat onorabil chiar si in prezent pentru fotografii aflati la inceput de drum, iar pentru cei care doresc deja ceva mai serios, ramane un bun aparat de backup sau de vacanta.

Puteti in cele ce urmeaza vedea cateva din cele mai reusite imagini pe care le-am facut in acesti ani cu D3100-le meu.









luni, 18 martie 2013

Nikon 50 mm AF-D, cel mai abordabil obiectiv compatibil full-frame. Impresii despre exemplarul personal

Unul din puținele obiective lispite de motor intern de focalizare încă produse de Nikon este cel fix cu focala de 50 mm, f/1,8 AF-D.

Dacă acest lucru ar putea fi privit ca un dezavantaj de posesorii DSLR-urilor pentru începători, precum D3100/D3200, devine un avantaj pentru posesorii aparatelor de clasă medie și superioară (D90/D7000/D7100/D600/...), când constatăm că obiectivul e, la 155 grame, cel mai ușor din gama Nikon (prin comparație, fixul de 35 mm f/1,8, dotat cu motorul AF-S, are 210 grame)... și oricum cărăm după noi motorul de focalizare încorporat.

De asemenea, la 549 lei, fixul de 50 mm este cel mai abordabil obiectiv compatibil cu aparatele cu senzor full-frame (D600, D800E, D4), fapt ce înseamnă că îl veți putea păstra mult timp de acum încolo, chiar dacă sunteți încă pe DX.





După cum îl indică și sufixul D, avem de-a face cu un obiectiv care poate funcționa și complet manual, fiind prevăzut cu inel pentru ajustarea diafragmei (majoritatea obiectivelor din prezent - seria G, mai exact - au renunțat la acesta, diafragma putând fi ajustată exclusiv electronic, din interfața aparatului).

Acest lucru este extrem de practic din două perspective: pe de o parte, obiectivul poate fi montat și pe aparatele pe film complet manuale, precum FM-10 (încă prezent în oferte, spre exemplu la F64, chiar dacă sporadic) și, pe de alta, poate fi utilizat fără probleme și cu tuburi de extensie macro, sau cu un inel inversor. (În cazul în care am folosi obiective din seria G, ar trebui să tragem în permanență la diafragma cea mai închisă, cu inevitabila lungire a timpului de expunere).

Un aspect interesant al obiectivului de 50 mm este o altă reminiscență a trecutului, dar care e cât se poate de instructivă: etalonarea scării telemetrice și a câmpului de profunzime: când e realizată corect focalizarea, putem citi distanța până la subiect (între 0,45 și 3 metri), aceasta fiind salvată și în EXIF-ul imaginii.

Utilizând gradația diafragmelor, plasată imediat în spatele scalei telemetrice, vom putea determina până la ce nivel va trebui să închidem diafragma pentru a obține profunzimea de câmp pe distanța specificată, în fața și în spatele subiectului. Spre exemplu, dacă focalizăm la un metru și închidem diafragma la f/22, câmpul de profunzime se va întinde între 0,85 metri și 1,30 metri, măsurați de la poziția de fotografiere (observăm că se păstrează fracția general aplicabilă a câmpului de profunzime, care se întinde în proporție de 1/3 în fața subiectului și 2/3 în spatele său).

Nu am vorbit însă până acum de principalul atu al obiectivului de 50 mm, anume faptul că este unul foarte luminos: permițând deschiderea diafragmei până la valoarea de f/1,8, timpul de expunere de care vom avea nevoie pentru o imagine corect iluminată se reduce de cca. 4 ori față de f/3,5, și de 8 ori față de f/5,6. Concret, în loc să fotografiem la un timp de expunere de 1/8 sec, riscând apariția neclarității de mișcare, vom putea utiliza mult mai sigura valoare de 1/60, nefiind nevoiți să apelăm la creșterea sensibilității ISO și la granulația sporită ce o însoțește.

Un alt avantaj decurcând de aici este posibilitatea de a fotografia la timpi extrem de scurți de expunere - ducând aparatele spre limitele posibilităților lor tehnologice. Putem astfel obține instantanee ce par înghețate, încremenite în neant, senzație la care contribuie și profunzimea de câmp redusă, ce generează efectul de estompare a fundalului atât de îndrăgit de fotografii de portrete, sport și wildlife (eu am decis să vă prezint exemplul propriului câine, în salt :) ).

În plus, spre deosebire de obiectivul de 35 mm, care am constatat că, în practică, la diafragme mai mari de f/2,2, generează imagini estompate, mai difuze decât ar fi necesar și în zona unde e plasat punctul de focalizare, totul trecând în bokeh, cel puțin exemplarul meu de 50 mm este cât se poate de scharf chiar la deschiderea maximă a diafragmei (cu condiția, desigur, să plasăm punctul de focalizare corect și să nu ne mișcăm deloc în timpul expunerii).

Atât pe Nikon D90, cât și pe D70, focalizarea se realizează precis și rapid - chiar pot spune că a devenit unul din obiectivele mele preferate la fotografierea cățeilor pentru expoziția "Prietenie", pe care am organizat-o în cursul lunii februarie. În schimb, dacă aveți un ochi ager, sau utilizând LCD-ul, obiectivul poate fi utilizat cu succes și în modul de focalizare manuală. Am avut o dată ocazia de a-l testa, utilizând adaptorul FT-1, pe un mirrorless V1, cu rezultate absolut mulțumitoare.

În continuare, vă invit să vizionați câteva imagini realizate cu obiectivul fix de 50 mm, f/1,8 AF-D, împreună cu parametrii lor EXIF.

D90, 1/4000 sec., f/2,8, ISO 200

D90, 1/1250 sec., f/5,6, ISO 400

 D70, 1/30 sec., f/1,8, ISO 640 (Unsharp mask aplicat în Photoshop Elements)

  D90, 1/125 sec., f/2,2, ISO 800

joi, 14 martie 2013

Fotografierea telefonului mobil in reparatii cu D70 si lentila macro

Categoric nu sunt un adept al fotografierii cu telefonul mobil, deși nu neg că, în cazul în care nu avem altceva la îndemână și este nevoie de o imagine în scop probatoriu, o poză realizată chiar cu acest rudiment de instrument fotografic se poate dovedi salutară.

În schimb, telefonul mobil a devenit un instrument cvasi-indispensabil al vieților noastre tot mai delocalizate. Grație lui, ne putem contacta cunoscuții oriunde s-ar afla și, reciproc, putem fi găsiți cu ușurință, chiar și când nu suntem acasă. Practic, nu mai vorbim de un instrument dedicat exclusiv elitei de afaceri, sau copiilor de bani gata - ca în urmă cu 13-14 ani - ci de unul de primă necesitate.

Sau, cel puțin așa stau lucrurile când avem în vedere funcția de comunicare vocală, restul fiind funcții extra, a căror implementare din rațiuni de marketing știrbind uneori utilitatea celei dintâi.

În consecință, m-am decis să restaurez un "bătrân" Sony-Ericsson K310i, proces pe care l-am și fotografiat, după cum veți putea vedea în cele ce urmează.



Nu neg, sistemul de operare Android este excelent pentru tablete (dețin, de altfel, un model de 7", Carrefour CT-704), îmbinând flexibilitatea Linux-ului open-source cu ușurința în utilizare a unei platforme mobile gândită de o corporație de talia Google.

În schimb, pe partea de telefonie mobilă, după cca. 8 luni de utilizare a unui Samsung Galaxy Y S5360 , nu aș putea spune că sunt tocmai încântat de a face drag&drop cu degetul pe ecran pentru a răspunde la apeluri, iar aplicațiile menite a corecta acest neajuns (precum HD Full Screen Caller ID) au totuși suficiente bug-uri (de exemplu, pe Samsung-ul anterior-amintit, la utilizarea cu un sistem hands-free, vor stinge ecranul automat foarte repede, devenind mult mai incomod a încheia un apel). Nici scrierea de SMS-uri pe touchscreen nu mi se pare tocmai comodă, iar internetul mobil nu aș putea spune că mă atrage, în condițiile în care în majoritatea timpului butonez pe un PC Core i3, cu un monitor LG de 24", full-HD.

M-am decis în consecință să restaurez vechiul meu Sony-Ericsson K310i (achiziționat în decembrie 2006), a cărui tastatură și acumulator suferiseră deja din plin de pe urma trecerii timpului și utilizării extensive (în iarna lui 2011, îi înlocuisem mufa de alimentare, la un service clujean).

Am comandat de pe GSMnet.RO un acumulator tip BST-36, produs de MyCell (am preferat un model compatibil în detrimentul unuia original, nu într-atât pentru diferența de preț de cca. 6 lei, ci în ideea că, telefonul nemaifiind în producție de mult timp, șansele de a obține un acumulator produs mai recent ar fi mai mari pentru cele de la terți ofertanți), tastatura tip R3, dar și un hands-free tip HPM-61, produs original Ericsson. Interesant este că în Cluj nu am găsit niciun ofertant cu prețuri tentante și care să aibă componentele dorite - probabil ieșite de ceva vreme din solicitările curente ale clienților - astfel că a le comanda online a fost soluția cea mai la îndemână.

În continuare, am trecut la montarea tastaturii - fapt facilitat și de faptul că e vorba de un telefon cu carcase interschimbabile, tot mai rare în prezent - când mașinăria de marketing a Apple a impus modelele la care nici măcar acumulatorul nu mai poate fi înlocuit de utilizator, tendință adoptată de tot mai mulți producători.

Acum, câte ceva despre fotografierea ansamblului: de multe ori, ne putem descurca onorabil chiar fără a investi în corturi dedicate fotografiei de produs, sau în sisteme de iluminare complicate... cu condiția să putem crea, în spațiul dorit, lumina difuză, lipsită de umbre necesară redării fidele a obiectelor noastre. Pentru aceasta, amutilizat două foi albe de tapet, una pe post de fundal și cealaltă de panou de difuzie, fotografiind în lumina naturală a unei zile însorite.

Timpul de expunere se lungește, în mod evident - majoritatea imaginilor au fost realizate la 1/2-1/1,5 sec. Însă în condițiile în care oricum pentru utilizarea optimă a unei lentile macro (despre care ați putut citi într-o mai veche postare a mea), este preferabil să utilizăm un trepied, pentru a evita mișcări fie și de câțiva milimetri, care ar compromite focalizarea realizată pentru un câmp de profunzime foarte limitat, chiar la diafragme închise (imaginile de mai jos au fost realizate la f/13). Timpul lung de expunere nu mai este o problemă - mai ales dacă declanșăm cu ajutorul telecomenzii, pentru a nu risca să mișcăm aparatul în timpul apăsării declanșatorului.

Telecomanda este cu atât mai utilă cu cât aparatul va fi plasat în poziții mai puțin uzuale, pentru a se afla perfect perpendicular pe subiectul fotografiat, la distanțe de cca. 20 cm. Pentru a reuși această poziționare, am inversat coloana centrală a trepiedului meu Slik Sprint Pro-47, poziționând capul bilă al acestuia în poziția portret.

(Inversarea coloanei centrale nu este posibilă, din păcate, pe majoritatea trepiedelor ieftine; de asemenea, modelul de la Slik este, la 900 grame, cel mai ușor trepied pe care l-am găsit dispunând de această facilitate extrem de utilă în fotografia macro).

Toate imaginile au fost realizate pe Nikon D70, cu obiectivul fix de 50 mm, f/1,8 Af-D, care se pretează cel mai bine, în tandem cu lentila macro Raynox, din cele pe care le dețin eu, la fotografia macro și de produs, datorită focalei relativ lungi, focalizării precise și vignetării minime (desigur, pentru rezultate mai bune ar fi ideal un obiectiv macro dedicat, precum Nikon 105 mm f/2,8 însă și prețul acestuia (2999 lei la reducere, în oferta F64) este pe măsură.

Vă invit în cele ce urmează să vizualizați câteva din imaginile astfel realizate. Toate, cu excepția ultimei, au fost realizate având montată lentila Raynox DCR-150 pe obiectivul de 50 mm; în cazul acesteia din urmă, unghiul de cuprindere ar fi fost insuficient (după cum se poate observa și în cazul celei de-a doua imagini, unde am sacrificat deliberat compoziția, de dragul redării detaliilor îndeajuns de mărunte).





luni, 11 martie 2013

Workshop dedicat aparatelor mirrorless la Foto Hobby Shop Cluj

În cursul zilei de sâmbătă, 9 martie 2013, am participat, alături de un grup de fotografi entuziaști, la Workshop-ul dedicat aparatelor mirrorless, organizat de Foto Hobby Shop Cluj.

În partea teoretică a workshop-ului, am avut astfel ocazia de a afla mai multe despre segmentul cu cea mai rapidă creștere de pe piața aparatelor de fotografiat, ca și o serie de sfaturi privind utilizarea acestora, din partea unui maestru al fotografiei de stradă clujene, Virgil Mleșniță (ale cărui creații le-ați putut admira în toamnă, în cadrul expoziției Incognito, de la Galeria Hangar).

A urmat o ieșire pe teren, coordonată de dl. Marius Rus, șeful reprezentanței clujene a Foto Hobby Shop, un fin cunoscător al domeniului - grăitoare în acest sens fiind cursurile sale de fotografie.

Să trecem, pe scurt, în revistă, cele petrecute pe parcursul celor trei ore de workshop dedicate aparatelor de fotografiat cu obiective interschimbabile și obturator mecanic, dar lipsite de sistemul de vizare optică (pe scurt, mirrorless).






Foto Hobby Shop - Magazin Cluj,
Bd. Eroilor nr. 1
(intrarea, din Piața Unirii)


După o prezentare video a gamei de aparate mirrorless de la Sony (despre care aș mai aminti faptul că sunt dotate cu aceiași senzori APS-C care echipează și seria SLT a companiei, dar și unele DSLR-uri de la Nikon, precum D5100 sau D7000), expunerea s-a centrat pe avantajele mirrorless-urilor și rațiunile în favoarea cumpărării unui astfel de aparat. Să le punctăm, pe scurt:

  •  Sunt foarte practice, fiind semnificativ mai ușoare decât DSLR-urile, de care se apropie însă ca performanță - fiind, evident, mult peste aparatele compacte, în special când vine vorba de granulația de imagine și fidelitatea redării detaliilor fine. Cu alte cuvinte, achiziționând un mirrorless, obținem maximum de performanță în minimum de volum și greutate, fapt cât se poate de convenabil, în special în călătorii - ocazia predilectă de a face poze, cu excepția celor care au îmbrățișat fotografia ca profesie.
  • În condițiile în care atât numeroși cetățeni, cât și autoritățile, tind să se arate tot mai ostile fotografierii în spațiul public (de cele mai multe ori în mod abuziv, după cum am evidențiat în cadrul seminarului Fotografii și legea), a avea un aparat mic, discret, cu aspect amatoricesc, sau o mult mai impresionantă "piesă de artilerie", poate însemna diferența dintre a te fofila neobservat în anominatul străzii, sau a fi agresat (adeseori verbal, însă niciun risc nu e exclus).
  • În cazul modelelor dotate cu un ecran rabatabil, acesta poate fi utilizat cu succes nu doar pentru a fotografia "la firul ierbii", animale mici sau copii, ci și pentru a obține instantanee stradale, fără a duce aparatul la ochi - discret, într-o manieră mult mai puțin invazivă. De asemenea, ecranul rabatat la 90° va fi extrem de confortabil pentru adepții fotografiei clasice, cu aparatele ce utilizau film de format 6x6, la care încadrarea imaginii se realiza privind direct fațeta superioară a prismei aparatului (mai puteți vedea o astfel de prismă pe aparatele cu film de 35 mm Olympia)
  • Renunțarea la componentele mecanice necesării rabatării oglinzii, concomitent cu adoptarea unor sisteme de focalizare hibride (ce îmbină detecția de fază cu cea de contrast) a dus la reducerea semnificativă a latenței de declanșare (spre exemplu, Sony NEX-7 se mândrește cu o latență de doar 0,2 secunde, mai scurtă chiar decât cea de pe cel mai rapid DSLR dedicat entuziaștilor, Nikon D90 (0,208 sec.)).
  • În unele implementări, renunțarea la oglinda rabatabilă mai aduce un avantaj, acela al vitezei sporite la fotografierea în rafală (Sony Nex-7 atinge 10 cadre pe secundă, la fel ca Nikon 1 V1, care însă poate ajunge la impresionanta valoare de 60 cadre pe secundă, când e utilizat doar obturatorul electronic - caz în care sunt posibili timp de expunere de 1/16000 sec., de două ori mai scurți chiar decât pe DSLR-urile de clasă profesională - chiar Nikon D4 are un timp de doar 1/8000 sec.).
În continuare, ne-au fost prezentate ofertele principalilor producători, fiind evidențiate principalele lor caracteristici constructive (senzor APS-C pe Sony și Canon - factor de crop 1,5x; micro-4/3 pe Olympus - factor de crop 1,7x; CX  pe Nikon - factor de crop 2,7x); încadrare doar grație ecranului LCD pe modelele entry-level de la toți producătorii, sau utilizând vizorul electronic încorporat unor modele de clasă superioară, precum Sony Nex-7 sau Olympus OM-D, sau disponibil ca accesoriu separat pentru altele).

Ce am mai aflat interesant este faptul că mirrorless-urile din seria 1 de la Nikon vin cu o carcasă monobloc (concept similar iPod sau iPad), fapt ce le sporește astfel durabilitatea și rezistența la șocuri (și, aș adăuga, reduce riscul pătrunderii prafului în alte momente decât la demontarea obiectivului).

Un alt aspect comun la toate aparate disponibile spre testare este faptul că dispun de numeroase efecte aplicabile asupra imaginilor direct de la fotografiere, ca și de moduri de asistență pentru începători, fiind astfel foarte intuitiv a realiza o imagine acceptabilă, chiar fără a avea cunoștințe de tehnică fotografică.

Cum însă cele mai bune imagini tot atunci când preia omul controlul se obțin, toate aparatele dispun de modul manual (fie direct accesibil, fie după niscaiva săpături prin meniuri), fapt care va mulțumi și pe entuziaștii domeniului, care nu vor pierde nimic din flexibilitatea DSLR-ului lor, câștigând însă la capitolul portabilitate.

Din păcate, Olympus E-PM2, pe care am avut ocazia să-l testez pe larg în cadrul workshop-ului și despre care veți putea citi într-o postare viitoare, nu văd să apară în oferta Foto Hobby Shop (e 2799 lei la F64, cu obiectivul kit 14-42). În schimb, Foto Hobby Shop au o ofertă imbatabilă pentru E-PM1, aflat pe stoc la magazinul din Cluj, acesta costând doar 1399 lei, cu obiectivul kit.

În încheiere, doresc să salut întreaga echipă Foto Hobby Shop și să le mulțumesc pentru organizarea workshop-ului... și nu aș putea să nu amintesc faptul că au o ofertă realmente tentantă pentru body-ul NEX-7, la 4999 lei, când, spre exemplu, la F64 apare la 5499 lei, cu un MP3 player mai degrabă inutil în ziua de azi cadou).

În continuare, vă prezint câteva imagini, needitate, realizate cu:

Nikon 1 J3:



 Olympus E-PM2:



 Nikon 1 V1:


vineri, 8 martie 2013

O serata dansata... fotografica. In vizita la Attitude Dance Studio. Fotografiere si editare

Am avut de curând ocazia de a participa la o ședință de antrenamente a școlii de dans Attitude Dance Studio (str. Baba Novac nr. 32, Cluj-Napoca), unde prin amabilitatea d-lui instructor Istvan Both, am putut fotografia desfășurarea evenimentului.

Atmosfera în sala de dans este una în general destinsă, cursanții vin nu doar ca să învețe ceva, ci și să se simtă bine. Totul are însă loc după un program excelent coregrafiat, iar indicațiile clare și livrate la momentul oportun de către instructor au menirea ca întregul grup să se miște la unison, cu precizie militară (deși, aș adăuga, senzația nu este una de instrucție, ci de grație, de plutire diafană, chiar în momentele în care tempo-ul imprimat e unul rapid).

Eu unul, am preferat să "dansez" cu reglajele expunerii și distanțele focale, astfel încât să realizez o consemnare cât mai reușită a antrenamentelor grupei de dansatori la care am asistat. Să ne oprim așadar asupra evenimentului din perspectiva fotografică.



Pentru fotografiere, am utilizat ansamblul Nikon D90 cu obiectivul 18-105 mm, putând astfel alterna rapid focalele lungi, necesare surprinderii detaliilor - precum pașii dansatorilor, sau expresiile lor concentrate, dar în același timp senine - cu focalele scurte, necesare pentru surprinderea unor instantanee cu sala de dans în ansamblul ei (lucru esențial când dorim redarea nu doar a activității protagoniștilor noștri, ci și a ambianței în care aceștia se manifestă).

Lumina era asigurată de o serie de lămpi cu neon suspendate deasupra ringului; deși cu ochiul liber părea că spațiul e iluminat din abundență (la aceastăs enzație contribuind și oglinzile de pe pereți, dar și podeaua lucioasă), exponometrul aparatului spunea însă altceva... întrucât invitația de a participa la antrenamentele școlii de dans a venit oarecum pe neașteptate, nu aveam asupra mea nici blitz-ul extern SB-700 (iar blitz-ul încorporat, nepretabil pentru declanșarea prin ricoșeu, mai mult ar fi stricat lucrurile), nici obiectivele fixe, cu diafragmă deschisă (între f/3,5 și f/1,8, timpul de expunere ar putea fi scurtat de la un riscant 1/40 sec. la un confortabil 1/160 sec.).

M-am convins astfel repede că va trebui să sacrific granulația de imagine și să obțin scene  neafectate de neclaritatea de mișcare și nici de subexpunere. Un compromis optim a fost utilizarea unor timpi mai lungi de expunere decât ar fi indicat normal surprinderea scenelor în mișcare (1/40-1/100 sec.), având pe cât posibil grijă să declanșez în momentele de expresivitate maximă, însă nu când protagoniștii atingeau viteza maximă a dansului lor. De asemenea, sensibilitatea ISO a trebuit ridicată la valori între 640 și 1000 (un prag acceptabil, la care granulația nu devine încă supărătoare).

Restul... e editare: utilizând Photoshop Elements, am procedat la aducerea la unison a nivelurilor de culoare în toate imaginile, la iluminarea zonelor întunecate și la estomparea celor arse. Am efectuat, de asemenea, decupajele de reîncadrare (crop) cele mai inspirate pentru evidențierea optimă a subiectului, eliminând detaliile irelevante sau suprafețele uniforme, lipsite total de semnificație; unde a fost cel mai imperios cazul, am eliminat și unele detalii (precum caloriferele de pe pereți sau aparatul de aer condiționat din geam).

Am optat pentru redarea imaginilor în tonuri sepia, aplicate peste un degrade de alb-negru și o restaurare selectivă, în unele cazuri, a doar atâta informație de culoare cât să potențeze unele detalii semnificative. Scena a căpătat astfel un aer retro, atemporal care, apreciez, pune în valoare cel mai bine dansatorii, cadrul și atmosfera generală a unei seri de antrenamente la Attitude Dance Studio.

În încheiere, doresc să salut încă o dată organziatorii, ca și echipa de cursanți și vă invit să vizionați cele mai reușite imagini.