FotografieCluj.BlogSpot.RO

marți, 2 octombrie 2012

Noul Nikon D600, testat îndeaproape la Cluj



Prin amabilitatea Skin Media, a avut loc ieri la Polus Center Cluj o sesiune de testare a nou-lansatului Nikon D600 (anunțat cu câteva zile înainte de Photokina). Ajuns în showroom în jurul orelor 16:30, am fost probabil între primii cinci fotografi clujeni care au avut ocazia să studieze îndeaproape cel mai nou full-frame al producătorului japonez.

Pentru a exploata la maximum minutele disponibile pentru testare, am introdus într-unul din cele două sloturi SD ale aparatului cardul meu, trăgând, pe parcursul unui sfert de oră, 21 cadre NEF+JPEG.

Citiți în rândurile ce urmează impresiile și concluziile la care am ajuns în urma testului!



Noul Nikon D600


Ce mi-a plăcut a fost că, de la primul contact, am putut găsi cu ușurință fiecare funcție de pe aparat, modul de control al D600 fiind similar cu cel de pe DSLR-urile APS-C destinate entuziaștilor avansați, precum bătrânul meu D70 sau longevivul D90: două rotițe pentru stabilirea parametrilor expunerii, ecranul superior pentru afișarea acestora, precum și preyența unor butoane dedicate pentru alterarea diverselor funcții.

Astfel, combinația buton+rotițe permite o accesare incomparabil mai rapidă a funcțiilor dorite, decât interminabila plimbare în meniuri de pe aparatele entry-level, D3100 sau D5100 (este adevărat că trebuie să știm ce căutăm și ce efect va avea o anumită funcție asupra rezultatului final; din contră, aparatele entry-level dispun de un sistem de Help programat în firmware, care la o apăsare a butonului dedicat ne va afișa o descriere cuprinzătoare a fiecărei funcții. În acest mod, un începător interesat va învăța în scurt timp rolul fiecărui parametru).

Se vede însă de la primul contact că D600 nu e destinat începătorilor, ci fotografilor entuziaști, care doresc să treacă la formatul de senzor full-frame, sau fotografilor de eveniment cu un volum de activitate mediu, care doresc un aparat o rezoluție mai "actuală" decât pe D700, fără însă a cheltui cât pentru un D800E.

Avem astfel două sloturi de card SD, motor de focalizare încorporat și, ce mi-a plăcut, exponometrul de pe ecranul superior, moștenit de la "fratele mai mare", D800E. Nu mai suntem nevoiți astfel să privim de fiecare dată prin vizor când reglăm expunerea în modul manual, cum se întâmpla în vremurile D70-ului. Putem astfel declanța "orbește" (lucru ce intră în rutină, când viteza surprinderii momentului primează asupra încadrării optime, ce poate fi redresată cu un crop), păstrând expunerea în parametrii optimi.

În plus, spre deosebire de D800E, care, măcar că permite configurarea individuală a funcțiilor de pe fierare rotiță, dar vine implicit cu reglaje diferite de modelele precedente (îmi aduc aminte că, la sesiunea de testare din primăvară, din cadrul TIFF, primele câteva minute doar am căutat funcțiile cele mai uzitate), pe D600 m-am simțit instantaneu în largul meu - cum sunt sigur că va fi cazul pentru oricine a utilizat un Nikon produs în ultimul deceniu.

Un alt aspect care m-a surprins plăcut este faptul că producătorii au ținut mărimea aparatului sub control: avem 24 MPx, 39 puncte de focalizare, 5,5 cadre pe secundă, sensibilitate ISO de 25600 și motor de focalizare (ca să amintesc doar câteva din facilități) într-un corp de 760 grame, adică doar 70 grame peste cel mai avansat APS-C al momentului, D7000 și 50 grame peste D70 (inevitabil element de comparație pentru un posesor al acestuia).

Acest lucru îi va dezamăgi pe acei neofiți care își imaginează că un grip transformă un D3000 în D3x (în ochii clienților necunoscători, probabil), dar consider îmbucurător că un full-frame nu trebuie să fie neapărat un "monstru" intimidant... iar pentru cei care doresc autonomia suplimentară, există oricând posibilitatea achiziționării grip-ului adecvat.

Pe scurt, am rămas plăcut impresionat de noul full-frame destinat fotografilor entuziaști, chiar dacă deduc că publicul-țintă al Nikon are un buget mai generos decât al meu... la 9499 lei, D600 va trebui să aștepte vremuri mai bune înainte să poposească în geanta mea fotografică (apreciez că, în prezent, cca. 4500-5000 lei reprezintă bugetul maxim pentru un aparat (doar corp) semiprofesional).

Până atunci, să arumncăm o privire asupra unei imagini similar compuse, surprinsă cu D600 și D3100:


Dacă în modul manual, utilizatorul este cel care decide cum va arăta imaginea finală, am considerat oportun să experimentez și ceea ce depinde strict de aparate. Am utilizat în consecință modul Program, D600 urcând fără probleme la ISO 6400, iar D3100 la 800. Dacă imaginea de pe D600 are o vizibilă tentă high-key (am observat același fenomen și pe D800E, deci presupun că e o tendință a producătorilor de a stimula surprinderea imaginilor cât mai luminoase cu putință).

Pentru moment, Photoshop Elements 9 nu dispune de un plug-in pentru fișierele NEF generate de D600, astfel încât a trebuit să utilizez JPEG-urile generate de fiecare cameră; sensibilitatea ridicată a redus riscul încețoșării ca urmare a mișcării aparatului (a fost posibil un timp de 1/200 sec., față de 1/80 pe "frățiorul" entry-level.

Se observă de asemenea câmpul de profunzime semnificativ mai redus generat de senzorul full-frame, deși variația de diafragmă dintre cele două imagini e minimă (f/4,5 vs. f/5). Și rezoluția (6016x4016 față de 4608x3072) își spune cuvântul, pentru focale echivalente (85 mm pe D600, 56 pe D3100), de la aceeași distanță, obiectul surprins cu D600 fiind vizibil mai mare.

Pentru a evidenția calitățile D600 în realizarea de portrete (chiar fără o pregătire judicioasă a scenei), puteți vedea un autoportret realizat cu obiectivul 24-85:

3 comentarii:

  1. Apreciez modul de exprimare..e intr-adevat un lucru care ma fascineaza..:D

    Descrierea pe intelesul toturor, iar opiniile bine fondate.

    Mi-ar fi placut sa ajung si eu la testare, dar din pacate nu am reusit, avand ore pana la 16.

    Felicitari si ma bucur pentru tine ca ai profitat de ocazie!! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut

    In pozele de mai sus (mostrele facute cu D3100 si D600), ambele camere erau setate pe expunere manuala? Sau pe auto? Daca era setat auto, ce preferinta de metering era setata? spot / center weighted / entire frame ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pt. precizări, Emil. În aceste imagini am folosit modul Program (am și altele pe manual, dar am vrut să văd fiecare cameră ce poate, fără să influențez eu rezultatul); nu am intervenit asupra modului de măsurare a expunerii, care constat din EXIF că pe D600 e implicit Spot și pe D3100, multi-segmemt... deduc că de acolo survine tendința de supraexpunere, cum am folosit un obiect închis la culoare ca etalon :)

    RăspundețiȘtergere

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.