FotografieCluj.BlogSpot.RO

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Comedy Cluj în a șaptea zi. Casa TIFF în lumina proiectoarelor



Iată-ne ajunși aproape de finalul unui festival care, dincolo de conținutul uneori ludic al filmelor difuzate, a fost organizat cât se poate de serios și profesionist. Azi vor mai avea loc un spectacol de teatru - Un tramvai numit Popescu - și gala oficială de decernare a premiilor, pe care le voi acoperi îndeaproape, urmând a reveni cu imagini.

Până atunci însă, vă invit să aruncați o privire asupra imaginilor pe care le-am surprins în cea de-a șaptea zi de festival, la Casa TIFF.  




Eu merg la gala de premiere a Comedy Cluj.
Voi?

După cum ați putut vedea și în postările anterioare, capturarea ambianței dintr-o sală de cinema, așa cum o percepem cu ochiul liber (filmul rulând pe ecran, iar lumina proiectorului, reflectată fiind de ecranul de pânză, conturând siluetele publicului din sală), presupune câteva artificii fotografice, fiind necesar să realizăm mai multe expuneri, care prin suprapunere și prelucrare ne vor da, în cele din urmă, imaginea dorită.

Este însă posibil și altfel, direct din aparat (chiar neechipat cu funcția HDR): jonglând cu sensibilitatea ISO, fie la valori foarte ridicate, fie, din contră, foarte scăzute, în concordanță cu timpul folosit.

Astfel, urcând până la ISO 1600, la un timp de 1/30, vom putea captura clară imaginea publicului și a ceea ce el vede pe ecran, fără a risca, la astfel de timpi, realtiv scurți, ca aceasta să iasă mișcată (deși am realizat toate imaginile de mai jos de pe trepied, în special în cazul expunerilor lungi este oricând posibil să se miște cineva din sală).

Dacă, din contră, coborâm sensibilitatea ISO la valoarea minim permisă de aparat (uzual, ISO 100, sau chiar mai jos pe unele modele), vom putea realiza expuneri lungi, de ordinul secundelor (4-9-15 secunde), în care să "adunăm" lumina pentru a contura mai multe detalii ale sălii și ale publicului (evident, cei care se vor mișca între timp vor apărea ca o proiecție fantomatică); spre deosebire însă de cazul utilizării unor sensibilități ușor mai crescute - i.e. ISO 200, 400 - am observat că, la ISO 100, lumina reflectată de ecran nu este într-atât de puternică încât să "ardă" expunerea; din contră, vom obține un efect destul de interesant, de suprapunere a mai multor cadre pe ecranul de proiecție, fiind identificabile elemente din fiecare dintre acestea.

Astfel, pentru a ilustra cele de mai sus, am ales de data aceasta să vă prezint imaginile needitate (cu excepția semnăturii de rigoare); le puteți vedea în cele ce urmează.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.