FotografieCluj.BlogSpot.RO

vineri, 14 septembrie 2012

(Eterna) dezbatere privind rezoluţia. O privire comparativă


Adeseori, se pune problema dacă un aparat cu o rezoluţie superioară este mai bun decât vechea generaţie luând în calcul exclusiv acest considerent, în special între începători persistând convingerea că mai mult înseamnă automat mai bine.

Din contră, numeroşi profesionişti, posesori ai unor aparate care au fost vârful de gamă la momentul achiziţiei, din urmă cu câţiva ani buni, vor susţine că rezoluţia nu este un factor determinant, contând mai mult mărimea senzorului, posibilitatea de control manual al expunerii şi de a ataşa surse suplimentare de lumină (i.e. blitzuri externe) decât strict numărul pixelilor fotosensibili de pe senzor.

... ca de obicei, lucrurile sunt undeva la mijloc, după cum vom vedea în rândurile ce urmează.




camere foto digitale

În mod inevitabil, numărul pixelilor fotosensibili are un impact determinant asupra imaginii obţinute, în condiţiile în care aceasta urmează - evident - a fi afişată pe un monitor. Astfel, în cazul unei imagini de rezoluţie prea mică, aceasta va ocupa doar o fracţiune din suprafaţa monitorului, iar în cazul măririi excesive, în încercarea de a acoperi întreg ecranul, va avea loc o reducere drastică a calităţii - ca urmare a manifestării aşa-numitului fenomen de "dinţi de ferăstrău" specific imaginilor tip bitmap.

Necesitatea utilizării unor senzori tot mai mari vine ca o formă de "protecţie" faţă de evoluţia monitoarelor: dacă în anul 2001 încă erau răspândite monitoare CRT de 14 ţoli, cu rezoluţii de 800x600 - pe care o imagine de 640x480 arăta chiar onorabil şi, mai ales, nu se încărca excesiv de lent pe calculatoarele vremii, limitate la procesoare de câteva sute de MHz - în prezent monitoarele Full-HD (1920x1080) cu diagonale de 22-24 ţoli sunt la ordinea zilei - nefiind exclusă trecerea la Wide Quad-HD (2560×1440) în viitorul apropiat.

Astfel, dacă ne gândim că avem poze din copilăria bunicilor noştri, păstrate în stare mai mult decât onorabilă, dar pozele pe care le-am realizat la începutul erei fotografiei digitale ne ocupă o suprafaţă de aproximativ o şeptime din monitorul din prezent, ajungem la concluzia că, cu cât fotografiem la rezoluţie mai mare, cu atât ne vom bucura de imaginile noastre mai mulţi ani de acum încolo.

Pe de altă parte, rezoluţia nu e decât unul din elementele definitorii ale imaginii: există, evident, posibilitatea ca un aparat cu o rezoluţie ridicată, dar înzestrat cu o optică mai slabă calitativ, să scoată imagini ce nu se ridică la nivelul senzorului său - situaţie adesea întâlnită la aparatele DSLR entry-level, care vor genera imagini mult mai bune de îndată ce utilizatorul renunţă la obiectivul kit, atât de dispraţuit de fotografii profesionişti, precum 18-55 (are şi acesta aplicabilitatea sa, subiect pe care l-am tratat însă în postările anterioare).

Mulţi "cunoscători" critică astfel, pe nedrept, aparate precum Nikon D3100, care se comportă absolut fenomenal în momentul în care sunt înzestrate cu optică de calitate, precum obiectivele 70-300 sau 17-55 (probabil cel mai rapid şi precis obiectiv zoom de la Nikon pe formatul DX). Senzaţia e că ai avea un alt aparat, mult mai scump, în mâini, când, în realitate, performanţa obiectivului e cea care face diferenţa: focalizare mult mai precisă, fără interminabilele curse faţă-spate de pe obiectivele de început de gamă, imagine mai clară şi mai luminoasă, posibilitatea de a recompune şi declanşa din nou mult mai rapid - practic, ceea ce şi-ar dori un fotograf în materie de "upgrade".

Mulţi începători au tendinţa să-şi imagineze că mai mult însemană automat mai bine. Se impune o nuanţare: mai mulţi pixeli, da, dar cu condiţia să fie repartizaţi pe o suprafaţă mai mare a senzorului. E o diferenţă majoră între o imagine surprinsă cu o "săpunieră" compactă de 12 MPx, cu un senzor de 1/2 ţol pătrat, sau cu un DSLR de nivel mediu, precum Nikon D90, al cărui senzor are 3,73 centimetri pătraţi - în favoarea D90-ului, desigur.

Dacă senzorii mici ai compactelor se pot descurca onorabil în condiţii de lumină abundentă şi uniformă, cele mai mici variaţii ale contrastului vor duce la apariţia granulaţiei pe zonele de culoare închisă, imaginile devenind compromise total de granulaţia în exces în cazul fotografiilor de interior în lumină existentă, spre exemplu - aspect unde un DSLR se va descurca mai mult decât onorabil.

De asemenea, oricât de mare ar fi rezoluţia unei camere compacte, aceasta va avea, pe lângă performanţele optice limitate, şi alte limitări constructive, precum diafragma minimă f/8, faţă de f/22 la obiectivele DSLR-urilor, imaginea realizată cu compactele suferind semnificativ la capitolul profunzimea detaliilor şi definiţia contururilor.

Astfel, dacă dorim să realizăm imagini cu potenţial comercial, este preferabil spre exemplu să apelăm la un DSLR "bătrân "D70, de doar 6 MPx, în detrimentul unei compacte precum A1100is, cu o rezoluţie dublă, dar optică limitată (spre a exemplifica doar pe aparatele pe care le deţin în posesie).

Am inclus spre exemplificare două imagini:
- Una realizată cu Polaroid PDC-640, primul meu aparat digital, datând din 2001, cu o rezoluţie de 640x480. Observaţi cât de puţin reprezintă aceasta, raportat la suprafaţa vizibilă a monitorului de 24 ţoli (1920x1080)!


- Un colaj realizat cu Polaroid PDC-640, bridge-ul HP Photosmart 945 (5 MPx, 2003), "săpuniera" Canon A1100 IS (12 MPx, 2009), precum şi cu DSLR-urile Nikon D70 (6 MPx, 2004) şi D3100 (14 MPx, 2010).



Din nefericire, cum unele modele nu mai sunt funcţionale în prezent, a trebuit să recurg la arhiva personală de imagini, obiectivul înfăţişat (Teatrul Naţional Cluj-Napoca, pe timp de noapte) nefiind surprins din acelaşi unghi şi în aceleaşi condiţii de lumină.

Cu toate acestea, imaginea este relevantă pentru a vedea ce suprafaţă ocupă poze la rezoluţiile anterior-menţionate, precum şi care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărei categorii de aparate. Astfel, deşi Canon-ul câştigă la capitolul rezoluţie, fiind mai apropiat de D3100 sub acest aspect, la capitolul optică se simte limitarea că, în lumină puţină, nu "ştie" decât f/2,7, pierzând astfel din profunzime (spre deosebire de fotografia de portret, la peisaje şi arhitecutră e preferabilă o diafragmă închisă, până în jur de f/16). D70-ul câştigă astfel teren, imaginea fiind mai plăcută ochiului, chiar la o rezoluţie înjumătăţită. Pe de altă parte, imaginea realizată cu Polaroid-ul este minusculă prin comparaţie, arătându-ne faptul că, pe termen lung, rezoluţia, totuşi, contează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.