FotografieCluj.BlogSpot.RO

luni, 3 septembrie 2012

Catedralele Clujului la ora albastră, cu obiectivul kit 18-55 mm

Studiile dedicate fotografiei de peisaj, dar şi de arhitectură, recomandă pentru un maxim de impact vizual realizarea imaginilor nocturne la aşa-numita "oră albastră", în fapt o durată de cca. 20-30 minute de după apusul soarelui, când la nivelul solului e deja întuneric, dar razele soarelui mai iluminează încă straturile superioare ale atmosferei - învăluind cerul într-o nuanţă de albastru aproape ireal.

Am ales în consecinţă două din reperele arhitecturale cele mai emblematice ale Clujului, Catedrala Romano-Catolică Szent Mihaly şi Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, încercând o aplicare cât mai riguroasă a principiilor fotografiei de arhitectură.

Întrucât am constatat din practică faptul că la unghiul cel mai larg, obiectivul 18-55 se comportă mai bine la redarea detaliilor decât 18-105 (deşi acesta din urmă e dintr-o clasă superioară; voi trata problema într-o postare viitoare), am decis să îl scot la o sesiune de fotografie nocturnă, punându-l astfel la încercare.


În primul rând, pentru precizia încadrării, dar şi pentru stabilitatea necesară fotografierii în condiţii de lumină precară, am tras toate cadrele de pe trepied (utilizez un Velbon C-500, ce dispune de o bulă de nivel, extrem de utilă pentru a-i alinia picioarele ajustabile la orizontala locului de fotografiere. C-500 e varianta mai veche a Velbon C-600, un model rentabil, dar mai mult decât onorabil din oferta eMag).

Devin astfel posibile expuneri de ordinul a 6-8-15-20 secunde, esenţiale pentru a "acumula" lumina necesară expunerilor nocturne, dar şi pentru a estompa, până la dispariţie în cazul celor mai lungi expuneri, trecătorii accidentali din cadru. Veţi observa cu încântare că, la expuneri de peste 10 secunde, amprenta de lumină a acestora în cadru este atât de redusă (ca urmare a deplasării lor), încât cel mult va apărea ca o dâră translucidă.. . şi aceasta în cazul în care au fost în prim-plan! În planurile mai îndepărtate, se vor "şterge" de la sine, voi nemaiavând apoi problema editării lor într-un program de grafică.

Pentru a obţine încadrarea optimă, este bine ca, ajunşi în zona obiectivului de fotografiat, să încercăm mai multe priviri prin obiectiv, la focale diferite, fără a declanşa, făcând câţiva paşi faţă-spate-stânga-dreapta, până ce identificăm punctul de staţie ideal. După cum enunţam şi în secţiunea introductivă, am optat pentru un obiectiv altfel comun, 18-55, pentru că oferă unghiul cel mai larg fără a costa mai mult decât un DSLR entry-level şi a nu fi un obiectiv tip fish-eye (pe cât de spectaculos, pe atât de limitat ca utilizabilitate) şi performanţele cele mai bune din clasa sa la focala minimă de 18 mm (da, mai bune decât 18-105, aspect pe care îl voi relua într-o postare dedicată). Amplasăm trepiedul, facem reglajele pentru expunere, stabilim punctul de focalizare şi... nu declanşăm.

Concret, înainte de a declanşa, este preferabil să trecem camera pe modul Declanşare întârziată, sau pe cel de Declanşare de la distanţă şi să utilizăm telecomanda ML-L3 (compatibilă atât cu modelele precum Nikon D7000/D90, cât şi cu cele mai vechi, precum D70-ul din dotarea subsemnatului). Evităm astfel tremuratul mâinii din momentul eliberării declanşatorului care, deşi de foarte scurtă durată, ar prezenta riscul să imprime pe imagine artefacte nenaturale, din mişcarea aparatului faţă de sursele de lumină din imagine (riscaţi să obţineţi o dublare a lămpilor stradale, spre exemplu; în mod evident, telecomanda va îndepărta acest neajuns).

Întrucât dorim o profunzime maximă şi o redare cât mai fidelă a detaliilor, vom lucra la diafragme închise, de la f/8 la f/16, iar sensibilitatea ISO va fi menţinută la cel mai scăzut nivel permis de aparat, ISO 100 sau 200; întrucât fotografiem subiecte statice, de pe trepied, nu ar avea niciun sens să creştem ISO la 1600 şi să deschidem diafragma la f/3,5, sacrificând calitatea imaginii în favoarea unui timp de expunere mai scurt (dar oricum nu îndeajuns de scurt pentru a fotografia din mână sau de pe monopied; pentru aceasta, ar fi preferabilă utilizarea unui obiectiv fix, cu f/1,8 sau 1,4, după cum am descris într-o postare anterioară).

În ce priveşte balansul de alb, am constatat că modul Incandescent asigură, în luminile străzii, o redare apropaită de ceea ce percepem cu ochiul liber. În acelaşi timp, menţinerea aparatului pe un reglaj unitar al balansului de alb ne garantează că toate imaginile vor avea un colorit asemănător, seria de fotografii rezultată necesitând mai puţină postprocesare ulterioară. Din contră, dacă am recurge la modul automat, este într-adevăr posibil ca fiecare imagine în parte să fie mai realistă, dar seria în ansamblu va avea de suferit, prin faptul că, spre exemplu, două imagini alăturate vor avea o tentă de culoare diferită.



Pentru mai multe imagini, vizitaţi pagina mea de Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.