FotografieCluj.BlogSpot.RO

marți, 9 august 2016

Povesti nespuse din spatele unor chipuri, cu Tamron 70-300 mm f/4-5,6 DI LD Macro pe montura Nikon

Anul trecut, Untold Festival a fost o bucurie si pentru fotografi, multumita concursului Untold Faces: participantii trebuiau sa realizeze cate 100 fotografii infatisand publicul de la festival, organizatorii oferindu-le in schimb bilete de o zi, cu care puteau lua parte la concerte.

Anul acesta, datorita alertelor privind unele amenintari teroriste emise de autoritati dar si, probabil, pentru a controla mai bine fluxul de imagini care transpar in media, nu a mai fost permis accesul cu aparate DSLR sau mirrorless la festival, untoldistii trebuind sa se multumeasca cu camerele foto de pe telefoanele mobile - prin natura lor, cu performante extrem de limitate in conditii de lumina slaba.

Din fericire, a ramas in continuare posibila fotografierea in spatiul public. Si cum atmosfera de festival se intindea mult in afara ariei imprejmuite din Parcul Central, intreg Clujul fiind cuprins de o senzatie de petrecere si voie buna, o plimbare prin parc a fost probabil cea mai buna ocazie de a surprinde in imagini chipurile participantilor la Untold Festival.

Va prezint in cele ce urmeaza o versiune proprie, neoficiala, de imagini in stilul promovat de concursul Untold Faces din 2015, redand cateva din chipurile celor care s-au indreptat spre, sau dinspre locatiile de desfasurare a editiei 2016 Untold Festival.

Toate fotografiile au fost realizate cu Nikon D90 si Tamron 70-300 f/4-5,6 DI LD Macro, un teleobiectiv de buget redus, dar care, in conditii de lumina suficienta se poate dovedi excelent pentru fotografia de portret si pentru surprinderea instantaneelor in stil fotojurnalistic.

Dar mai bine sa va prezint in continuare cateva cadre, complet needitate, asa cum au fost obtinute direct din aparat, pentru a evalua performantele obiectivului. 

1/320, f/4, 105 mm. La doar 435 grame, Tamron 70-300 e un teleobiectiv mic si usor, pe care merita sa-l avem cu noi in geanta foto si sa-l instalam rapid, atunci cand ne apare un subiect pe care sa-l fotografiem la o focala mai lunga. Evident, am regasi focala de 105 mm si pe un obiectiv all-around ca Nikon 18-105 mm, insa diafragma maxiam a acestuia la capatul tele e de f/5,6, cu o treapta mai inchisa decat cea permisa chiar si de acest teleobiectiv ieftin (de regula poate fi cumparat la pretul de 580 lei, insa uneori poate fi gasit chiar la preturi mai mici, ca parte a unor promotii).

 1/320, f/4, 110 mm. Subiectul redat clar si fundalul care se pierde progresiv in neclaritate sunt reteta standard pentru fotografiile infatisand persoane. Si, dupa cum o cer principiile street photography, subiectul trebuie fotografiat in maniera neregizata, cat mai natural cu putinta.



1/250, f/4,2, 125 mm.  Pasionatii curentului street photography vor aprecia cu siguranta faptul ca se pot apropia de subiectele fotografiate fara sa artraga atentia asupra lor si, astfel, sa nu modifice comportamentul personajelor surprinse - lucru cu atat mai important cand fotografiem mai multe persoane.


1/320 sec., f/4,8, 200 mm. Ochelari Ray Ban, smartphone Sony cu camera seria G si o manichiura provocatoare - sunt detalii care nu scapa teleobiectivului nostru, ce se dovedeste excelent la surprinderea detaliilor fine. (Am observat totusi ca de la distanta relativ mica performantele sale sunt sensibil mai bune decat cand fotografiem detalii ale peisajului, focalizand practic la infinit).


1/200 sec., f/4,5, 185 mm. Tamron-ul ne ofera un bokeh placut, subiectul fiind frumos conturat in fata fundalului usor defocalizat. Evident, la f/4,5 nu putem vorbi de un fundal la fel de pastelat ca la f/2,8, dar daca dorim totusi sa pastram subiectul in context si nu sa-l izolam complet de mediul in care se afla (o alee a parcului nu departe de drumul circulat), diafragma maxima oferita de acest obiectiv ne va fi suficienta - cu avantajul pretului mai rezonabil si a greutatii sensibil mai mici decat a teleobiectivelor cu diafragma f/2,8 constanta.

1/400, f/5, 250 mm. Focala lunga si diafragma deschisa ne permit o separatie a planurilor suficient de pronuntata, persoanele aflate in spatele subiectului nostru fiind defocalizate intr-o masura indeajuns de puternica incat sa fie evident ca nu reprezinta personaje relevante pentru scena fotografiata. 


1/1250, f/8, 70 mm. Pentru un teleobiectiv care costa mai putin de jumatate cat cel mai ieftin teleobiectiv Nikon cu focala comparabila, 55-300 f/4,5-5,6, e remarcabil faptul ca Tamron 70-300 mm f/4-5,6 DI LD Macro focalizeaza totusi relativ rapid. Cel putin cand scena e scaldata in lumina, nu vom avea probleme de focalizare, teleobiectivul de buget redus descurcandu-se, am senzatia, mai bine decat concurentul direct.


1/400, f/5,6, 85 mm. Din pacate, principala limitare a obiectivelor de buget redus ca Tamron 70-300 mm f/4-5,6 DI LD Macro e insuficienta tratare a lentilelor pentru a preveni aberatiile cromatice ce pot sa apara la fotografierea la diafragme deschise, cand fotografiem in lumina naturala la umbra (infond, cea mai buna lumina a zilei pentru fotografia de portret). Daca pe majoritatea fundalurilor e posibil ca aceste aberatii sa treaca neobservate, in special in momentul in care avem in cadru dungi negre pe fond alb, e posibil ca acestea sa apara dedublate in mov, iar albul sa nu fie perfect alb, ci sa aiba si el o usoara tenta mov.

Interesant este ca, in conditiile in care am avut doua personaje imbracate in dungi in cadru, aberatiile cromatice sunt vizibile mult mai pronuntat pe bluza primei domnisoare, cea din planul indepartat (dintr-o alta zona decat unde fusese pozitionat punctul de focalizare, implicit) scapand aproape neafectata de fenomenul de purple fringing.


 1/320 sec., f/4,5, 70 mm. Din pacate, pretul redus al obiectivului Tamron 70-300 mm a fost obtinut (si) prin renuntarea la stabilizatorul de imagine, astfel ca riscul obtinerii unor imagini afectate de neclaritatea de miscare e destul de ridicat, chiar daca evitam sa folosim timpi de expunere prea lungi la fotografierea din mana. Altfel, obiectivul a focalizat precis, exact unde a trebuit (pe telefonul folosit pentru a face, la randul sau, o fotografie).

1/1250, f/4,8, 195 mm. Combinatia dintre focala lunga si distanta mica de la care a fost surprins subiectul a permis defocalizarea puternica a fundalului, Tamron 70-300 mm dovedindu-si aici cat se poate de onorabil valentele de obiectiv de portret.

1/1250, f/4,5, 100 mm. Am intalnit uneori conditii dificile de lumina, cu un fundal sensibil mai puternic iluminat de razele soarelui, iar fata baiatului era plasata transversal pe directia de cadere a razelor soarelui, astfel ca jumatate a fost scaldata de soare, iar cealalta in umbra. Coloritul imaginii e bun, obiectivul facandu-si cu brio treaba. 

 1/800, f/4, 105 mm. Folosind o focala nu foarte lunga si apropiindu-ne de subiect, putem obtine o defocalizare placuta a fundalului, pastrand insa suficiente detalii clare incat sa ne dam seama despre ce este vorba (fantana arteziana din piata Avram Iancu, mai exact), chiar daca incadram subiectul in ceea ce se numeste "planul american" - incadrand intregul personaj, pana putin mai jos de linia taliei.


1/640, f/4,5, 70 mm. Daca fotografiem subiectul de la o distanta relativ mare, chiar la f/4,5 fundalul nu va fi defocalizat prea puternic, numeroase detalii ramanand perfect recognoscibile; din pacate, si aici sunt vizibile unele aberatii cromatice, tricoul cu sigla Untold alba pe fond negru prezentand unele dublari ale conturului, batand inspre mov.

In concluzie, Tamron 70-300 mm f/4-5,6 DI LD Macro e un obiectiv convenabil, usor si cu performante decente. Evident, nu va asteptati sa concureze cu Nikon 80-400 mm f/4,5-5,6, nici macar cu  70-300 mm ca performante... insa, daca luam in calcul si pretul, avem de-a face cu un obiectiv care ofera performante absolut onorabile, ce vor multumi numerosi pasionati ai fotografiei. Fotoreporterii si profesionistii vor trebui inevitabil sa scoata mai multi bani din buzunar...

luni, 1 februarie 2016

Experimente cu un obiectiv DX pe un aparat full-frame. La plimbare cu Nikon D800 si Nikon 55-300 mm f/4,5-5,6 DX in padurea Faget

De regulă, posesorii de aparate full-frame evită folosirea de obiective DX, dedicate aparatelor cu senzor crop, pe considerentul că, urmare a flanșei mai scurte, la montarea unui obiectiv DX pe un aparat cu un senzor mai mare decât formatul APS-C, va apărea inevitabil fenomenul de vignetare.

Pe de altă parte, vignetarea (întunecare colțurilor) nu este la fel de pronunțată la toate distanțele focale folosite - existând chiar focale care ea poate dispărea aproape complet, sau scene în care oricum zonele din colțurile cadrului să fie scăldare în întuneric.

Există de asemenea subiecte fotografice care sunt avantajate de fenomenul de vignetate, acesta conferind o tentă retro imaginilor noastre (mă rog, în trecut întunecare colțurilor imaginile era priciunuită de imperfecțiunile tehnologiei de fabricație a obiectivelor, nu de neadaptarea corespunzătoare a modelului de obiectiv la aparatul folosit).

Sau, în cazul în care folosim un teleobiectiv, se poate de multe ori să ne intereseze o porțiune restrânsă a cadrului, restul urmând a fi îndepărtat oricum printr-un crop, astfel că incapacitatea obiectivului APS-C de a acoperi întreaga supărafață a cadrului de 35 mm nu ne va deranja câtuși de puțin.

Nedispunând de un teleobiectiv compatibil full-frame cu o focală îndeajuns de lungă, am decis să încerc să montez obiectivul meu Nikon 55-300 mm f/4,5-5,6 DX pe aparatul meu full-frame Nikon D800... un sacrilegiu, ar putea spune puriștii fotografiei, în condițiile în care 55-300 mm e un teleobiectiv de buget redus, pe când D800 e aparatul profesional cu cea mai mare rezoluție din oferta Nikon.

Rezultatele, după cum puteți vedea mai jos, nu sunt deloc rele... însă mai bine vă las să vă convingeți singuri ;) .

Toate fotografiile au fost realizate cu DSLR-ul full-frame Nikon D800 și obiectivul Nikon 55-300 mm f/4,5-5,6 DX, imaginile fiind prezentate așa cum au fost obținute din aparat, fără aplicarea niciunui crop:

1/500 sec, f/6,3, ISO 800, 300 mm


1/500 sec., f/7,1, ISO 800, 210 mm


1/500 sec., f/5,6, ISO 800, 300 mm


1/320 sec., f/5,6, ISO 800, 300 mm


1/250 sec., f/5,3. ISO 800, 220 mm


1/3200 sec., f/8, ISO 200, 300 mm


1/125 sec., f/5, ISO 800, 55 mm


1/100 sec., f/11, ISO 200, 300 mm

După cum ați putut observa, dacă la extremitățile focalei obiectivului efectul de vignetare este cel mai pronunțat, în jurul valorii de 210-220 mm, aceasta este minimă. E drept că, la o adică am putea achiziționa un obiectiv dedicat aparatelor full-frame, precum 80-200 mm f/2,8 care, dacă avem noroc, poate fi găsit pe piața second-hand la un preț de 1800-2000 lei, foarte apropiat de al teleobiectivului 55-300 mm când nu e la reducere (1799 lei)... dar dacă tot avem un 55-300 mm, rămas de la aparatul APS-C, de ce să nu-l mai folosim?

Mai ales în condițiile în care valoarea de revânzare a obiectivelor DX e extrem de mică, iar cumpărătorii se găsesc greu, ca urmare a abundenței acestor obiective, pe care începătorii se grăbesc să și le vândă de îndată ce își doresc ceva mai performant, merită să le păstrăm și să le folosim cât mai mult cu putință - indiferent dacă folosim în continuare un aparat DX sau am trecut la full-frame :).

duminică, 20 decembrie 2015

Concert Iris, la Târgul de Crăciun de la Cluj

Sâmbătă, 19 decembrie, târgul de Crăciun din Piața Unirii a găzduit concertul susținut de trupa Iris, în fața fanilor clujeni. Și cum ascult Iris deja de aproape 20 de ani, nu aș fi putut să lipsesc nici eu de la concert :).

Din fericire, deși Crăciunul se apropie cu pași repezi, nu a fost o seară prea friguroasă, vremea amintind mai degrabă de o toamnă târzie... probabil că la acest lucru contribuie și încălzirea globală, cert este că a fost o seară numai potrivită pentru a sta afară la concert, a face poze și... a cânta, împreună cu toți fanii Iris.

I-am putut așadar asculta pe Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică "Boro", locul lui Nelu Dumitrescu fiind de data aceasta ocupat de un mai tânăr baterist, care a dovedit însă că poate oricând concerta alături de veteranii rock-ului românesc.

Așadar, la 39 de ani de la înființarea trupei, nu a mai urcat pe scenă nimeni din componența inițială: singurul din membrii Iris care a activat de la înființarea formației, din 1976 și până în prezent este Nelu Dumitrescu, care nu a urcat sâmbăta aceasta pe scenă.

Departe însă de mine intenția de a minimiza longevitatea muzicală a vreunuia din membrii Iris: din contră, aș aminti că vocalistul Cristi Minculescu, care pe 9 ianuarie va împlini 57 de ani, și-a petrecut ultimii 35 de ani alături de Iris, a cărui imagine emblematică a și devenit.

Să fim exacți, cariera muzicală a lui Cristi Minculescu a suferit o întrerupere după transplantul de ficat din 2009, muzicianul revenind în activitate alături de cei de la Lotus în 2012, astfel că nu putem vorbi de 35 de ani neîntrerupți alături de Iris.

Din fericire însă, anul 2015 ne va aduce mult-așteptata reîntregire a formației Iris, care va reveni în forță pe scena muzicală românească (concertul de la târgul de Crăciun este al doilea concert Iris susținut la Cluj la care am asistat pe parcursul lui 2015).

În continuare, nu îmi rămâne decât să vă prezint poze de la concert:













Toate fotografiile au fost realizate cu DSLR-ul full-frame Nikon D800 și obiectivul Nikon 80-200 f/2,8 AF-D. Am folosit sensibilități ISO de 1600-2200, la timpi de expunere de 1/320-1/400 sec., diafragma rămânând maxim deschisă, la f/2,8, pe parcursul întregii serii de cadre.

miercuri, 9 decembrie 2015

Tarja Turunen, indragita soprana rockerita, pentru prima data in concert la Teatrul National Cluj

În seara de 8 decembrie, am avut ocazia de a o vedea pentru prima dată la Cluj-Napoca pe îndrăgita soprană rockeriță Tarja Turunen, de data aceasta într-o ipostază ceva mai sobră, dar în același timp emanând voia bună specifică apropierii Crăciunului.

Să mai precizăm că spectacolul de la Cluj face parte din turneul de promovare a albumului Ave Maria en Plen Air, lansat în septembrie 2015; am avut astfel ocazia de a asculta mai multe interpretări ale acestei piese clasice, inclusiv una compusă de Tarja însăși. 

Ca o paranteză, este interesant să menționăm că prima versiune a Ave Maria a fost compusă de Franz Schubert în 1825, ulterior Ferenc Lizst adaptând-o în nu mai puțin de trei versiuni pentru pian. Pianul nu a lipsit nici din concertul de la Cluj, fiind de apreciat faptul că Tarja a ales colaborarea cu o pianistă româncă pentru acompaniament.

La violoncel l-am avut pe maestrul finlandez Max Lilja, unul din apropiații Tarjei, care a însoțit-o în concertele susținute din 2007 încoace. Din păcate, aș spune că marele absent al concertului de la Cluj a fost Mike Terrana, toboșarul capabil să treacă într-o fracțiune de secundă de la piese rock ca Over the Hills and Far Away și My Little Phoenix la Mica serenadă sau Spărăgătorul de nuci.

Aș spune că, prin concertul de la Cluj, Tarja Turunen a dovedit încă o dată - dacă mai era nevoie - că e perfect capabilă să atragă publicul nu doar când cântă rock gotic, ci și cu piese clasice, care în interpretarea ei prind o viață aparte.

(Și că, probabil singurul lucru care îi lipsește după încetarea colaborării ei cu cei de Nightwish e duetul făcut cu Marco Hietala pe The Phantom of the Opera... dar asta e o altă poveste, fanii știu de ce ;) ).

Mai departe, mai bine vă prezint pozele:















Toate fotografiile au fost realizate cu aparatul compact cu reglaje manuale Nikon P7100, la sensibilități ISO de 800-1600, timpi de 1/30-1/60 sec. și diafragme de f/2,8-f/5,6.

miercuri, 2 decembrie 2015

Concert aniversal Cargo - 30 de ani de rock romanesc

Marți, 1 decembrie 2015, am asistat la un concert emblematic pentru toți fanii rock-ului românesc, susținut de trupa Cargo, la împlinirea a 30 de ani de activitate.

Să fim exacți, la aceastp cifră aniversară singurul care a ajuns din componența inițială a trupei e chitaristul Adrian Bărar: vocalistul Leo Iorga a plecat încă din 1989 la Compact, iar mult mai celebrul său înlocuitor, Ovidiu Ioncu "Kempes" a ales calea străinătății, emigrând în 2003 în Australia (Kempes se va întoarce în țară  9 ani mai târziu, pentru a reveni pe scena rock ca lider al formației Rezident Ex).

Locul lui Kempes e preluat de cel care cântase din 1995 ca vocalist secundar al Cargo, Adrian Igrișan "Baciu". E interesant să privim trecerea timpului  din perspectiva istoriei Cargo: dacă s-au împlinit deja 20 de ani de când Adi Igrișan cântă alături de Cargo, la înființarea trupei acesta avea nu mai mult de 13 ani.

Iar când experiența și talentul își dau întâlnire, rezultatele nu pot fi altfel decât excelente, în prezent Adi Igrișan fiind recunoscut drept una din cele mai emblematice voci din rock-ul românesc.

Personal, pot spune că am crescut ascultând Cargo, putând reasculta oricând cu bucurie piese ca Ielele, Destin, Ziua Vrăjitoarelor, Anarhia, Bagă-ți mințile în cap, Aproape de voi sau Călare pe motoare. Nu refuz nici piesele cu tentă mai romantică, ca MamaPloaia sau mai recenta Nu mă lăsa să-mi fie dor, deși e vizibil că acestea se adresează unui public mai larg, nu doar fanilor înveterați ai trupei.

Interesant este să mai amintim că numele trupei a fost inspirat de albumul Cargo al formației australiene Men At Work, deși muzica acestora nu seamănă decât în prea mică măsură cu cea a rocker-ilor români; mai degrabă am putea asemăna temele fanteziste/mitologice din piesele lansate în anii de glorie ai Cargo, când Kempes era vocalistul trupei, cu power metal-ul practicat de o formație al cărei nume se pronunță asemănător cu Men At Work, Manowar \m/.

Dincolo de inevitabilele schimbări apărute pe parcursul atâtor ani, o revedere a celor de la Cargo rămâne oricând o experiență plăcută. Iar faptul că am putut fotografia nestingherit a fost clar o bucurie în plus, pe care o împărtășesc cu voi, în cele ce urmează:









 



Toate fotografiile de mai sus au fost realizate cu DSLR-ul full-frame Nikon D800 și obiectivul Nikon 80-200 mm f/2,8 AF-D, la sensibilități ISO de 3200-4500 și timpi de expunere de 1/320-1/640 sec.